Tenisul este unul dintre sporturile cele mai recomandate pentru copiii cu varste fragede. Copiii beneficiaza de pe urma acestui sport complex ce ajuta la dezvoltarea motorie, a coordonarii, a conditiei fizice si a fortei. Parintii care aleg tenisul ca activitate extra scolara sau de vacanta pentru cei mici descopera rapid cum acest sport ajuta la o dezvoltarea armonioasa, o crestere a puterii de concentrare si a vitezei de reactie. Lectiile de tenis sunt o ocazie ideala pentru ca cei mici sa invete ce inseamna disciplina, munca in echipa si perseverenta.
In Capitala exista numeroase terenuri de tenis ce pot fi inchiriate cu ora si chiar cateva gratuite, insa aceste 5 cluburi de tenis in Bucuresti sunt in mod special recomandate pentru cei mici:
1. Pescariu Sports & SPA
- Adresa: Str. Glodeni nr 3, sector 2, Bucuresti
Clubul deschis de catre Dinu Pescariu, tenismen de performanta, este inspirat de modelul cluburilor de tenis de peste hotare si isi doreste sa modernizeze o piata inca subdezvoltata in Romania.
Pescariu Sports & Spa a pornit de la Tenis Club Bucuresti de unde s-a dezvoltat pentru a cuprinde mai multe aspecte ale sporturilor in scop de recreere si ale cluburilor de wellness asa cum se prezinta ele in alte mari orase de pe continent.
Lansat in anul 2009, Pescariu Sports & Spa pastreaza sectiunea de tenis Club careia ii adauga sectiuni de inot, ore de aerobic, fitness, cycling, squash sau fotbal, dar si servicii de wellness precum SPA si masaj. Gandit ca un club pentru intreaga familie, in incinta exista un Lounge-Bar pentru relaxare, un loc de joaca pentru bebelusi si se organizeaza cursuri de tenis, scrima, karate, inot, gimnastica, dans si chiar sah pentru cei mici.
Clubul organizeaza cursuri de tenis pentru copii in varianta pachetelor de vacanta lansate la inceputul verii. Cursurile sunt impartite in perioade de initiere de cate 12 – 14 ore de cursuri ce pot fi efectuate pe perioade de o luna in intervalele 1 iulie – 31 iulie, 1 august – 30 august si 1 septembrie – 31 septembrie.
Cursurile pentru cei mici se desfasoara de luni pana vineri intre orele 17:00 si 18:00 sau 18:00 si 19:00. Cursurile se tin de 3 ori pe saptamana, in zile fixe stabilite dupa impartirea copiilor in grupe de 4-6 cursanti.
Pretul unui modul este de 400 lei.
2. CS Dinamo Bucuresti
- Locatie: Soseaua Stefan cel Mare, nr 7 – 9
Dinamo este unul dintre cluburile cu traditie in sportul de performanta. In cadrul Clubului Dinamo se organizeaza cursuri de volei, handbal, baschet, karate si bineinteles tenis.
CS Dinamo Bucuresti este un simbol al excelentei in sport in fiecare dintre sectiile deschise. Sectia de tenis, infiintata in 1948, are o istorie de peste 60 de ani in care a reusit sa stranga un palmares impresionant de medalii. Antrenori precum Aurel Segarceanu si Marian Cozmescu au pregatit generatii de aur ale tenisului romanesc in cadrul sectiei de tenis de la CS Dinamo.
In prezent, sectia de tenis a clubului sportiv se concentreaza in principal pe pregatirea copiilor cu varste ideale pentru a face performanta. Cei mici sunt asteptati de antrenori cu experienta precum Diane Samungi gata sa formeze sportivi de exceptie si viitori performeri ai Romaniei in tenis.
La baza de agrement a sectiei de tenis CS Dinamo se organizeaza cursuri atat pentru incepatori cat si pentru avansati.
Preturi:
- 8 sedinte initiere – 280 lei
- 12 sedinte initiere – 360 lei
- 20 sedinte initiere – 600 lei
- 8 sedinte avansati – 420 lei
- 12 sedinte avansati – 540 lei
- 20 sedinte avansati – 900 lei
- 12 sedinte intensiv – 720 lei
- 20 sedinte intensiv – 1200 lei
Sedintele de initiere sunt de o ora, sedintele pentru avansati sunt de 1,5 ore, iar sedintele intensive sunt de 2 ore.
3. Tenis Club Major
- Locatie: Str Oltetului, nr 20, in cadrul complexului cultural – sportiv Tei
Infiintat in anul 2002, Tenis Club Major este unul dintre cele mai ambitioase cluburi ce se dedica in mod special initierii juniorilor in tenisul de camp.
Copiii inscrisi la cursurile de initiere ce au calitati native pentru sportul de performanta sunt alesi de catre instructorii de la Tenis Club Major si daca acestia au acordul parintilor, se continua pregatirea in acest sens.
Printre copiii pregatiti de Tenis Club Major se numara si sportivi de performanta la categoria juniori, medaliati si premiati in cadrul campionatelor nationale.
Pentru initiere in tenis varsta recomandata este intre 6 si 9 ani, iar cei mici sunt impartiti in grupe de 4 – 6 copii. Atmosfera din cadrul programului de initiere este una relaxata care ii incurajeaza pe cei mici sa se destinda si sa se simta bine prin sport.
Tarife:
- Grupa de 6 copii, 8 antrenamente de cate 1 ora/luna – 165 lei
- Grupa de 2 copii, tenis de performanta, 22 antrenamente de cate 1.5 ore/luna – 700 lei
- Antrenament individual – 70 lei/ora
4. Smash Tennis
- Locatie: Str Lunca Cernei, nr 3, Sector 6 (In incinta Scolii 176)
Smash Tennis Academy este un club special dedicat celor mici, avand ca scop promovarea si descoperirea tinerelor talente in vederea pregatirii acestora la potentialul maxim pentru o viitoare cariera in tenis. Smash Tennis Academy este un colectiv unit in care fiecare micut in parte este considerat ca fiind parte din echipa si este ajutat sa se dezvolte individual, nu doar ca potential viitor campion ci si ca persoana.
In cadrul Smash Tennis Academy se organizeaza inclusiv cursuri speciale pentru copii cu varste fragede incepand de la 3 ani, pentru care se folosesc metodologii si echipamente specifice.
Clubul detine si un teren acoperit si incalzit, antrenamentele putand fi desfasurate indiferent de vreme.
Tarife:
Teren acoperit, grupa 4 copii:
- 12 sedinte/luna: 320 lei
- 8 sedinte/luna: 270 lei
- Teren acoperit, ora individuala: 60 lei/ora
Teren aer liber, grupa 4 copii:
- 12 sedinte/luna: 270 lei
- 8 sedinte/luna: 220 lei
5. Club Voinicelul
- Locatie: Parc Sportiv Voinicelul
Clubul sportiv Voinicelul din sectorul 3 dispune de 7 terenuri de zgura pentru tenis, dintre care doua sunt acoperite pentru timp de iarna. Locatia ideala a clubului, nu departe de statia de metrou si parcul Cuza, in imediata apropiere a scolii generale si a liceului Nicolae Teclu este unul din avantajele sale principale.
Clubul sportiv este organizat in fostul parc Voinicelul, fiind inconjurat de multa verdeata si liniste, departe de trafic si zgomotul orasului.
In cadrul clubului Voinicelul se organizeaza cursuri de minitenis sau initiere in tenis pentru copiii cu varste intre 5 si 10 ani. Minitenis inseamna terenuri si rachete de dimensiuni reduse, mingii decompresate si o metoda de antrenament ce se concentreaza pe jocuri interactive reglementate de ITF.
Tarife: intre 25 si 55 lei/ora