Unul dintre cele mai emblematice monumente ale capitalei Romaniei, Arcul de Triumf a trecut prin mai multe stari pana sa ajunga la forma cu care se prezinta in zilele noastre.
Ridicat in anul 1918 pentru a sarbatori Marea Unire (unul dintre cele mai importante evenimente din istoria noastra) si participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial de partea Aliatilor, Arcul de Triumf a fost construit atunci din materiale slabe care nu rezistau nici macar in fata precipitatilor.
Monumentul din granit, pe care il putem observa in prezent, a fost inaugurat abia in 1936. Acesta a fost realizat dupa modelul din capitala Frantei, fiind practic un frate mai mic al celebrului monument din Paris.
Povestea cu adevarat importanta a arcului triumfal din Bucuresti incepe in anul 1922, cand romanii se pregateau sa sarbatoreasca patru ani de la Marea Unire. Atunci, autoritatile au hotarat sa puna la cale o mare parada pentru a celebra evenimentul. Astfel, ei au decis sa ridice un Arc de Triumf din lemn pentru a inlocui constructia similara facuta in anul unirii.
Arcul din lemn, insa, avea sa fie si el la fel de vulnerabil in fata intemperiilor, motiv pentru care cateva luni mai tarziu, cu ocazia incoronarii regelui Ferdinand I, autoritatile s-au hotarat sa construiasca, in cele din urma, un monunent nou si mai rezistent. Acesta avea sa fie ridicat in zona drumului Kiseleff, iar arhitectul sef din spatele proiectului a fost Petre Antonescu. Din pacate, pentru ca au fost presati de timp, cei care au construit monumentul au folosit beton armat doar in schelet, preferand sa faca basoreliefurile din ipsos. Deloc surprinzator, doar cativa ani mai tarziu, constructia avea sa ajunga intr-o stare profunda de degradare.
Au trecut zece ani pana cand autoritatile au hotarat sa inlocuiasca basoreliefurile din ipsos cu unele noi, din piatra si din marmura. Sigur, lucrarile de constructie au necesitat mult mai mult timp, iar bugetul de care a fost nevoie a fost si el destul de mare, astfel ca pentru a-l acoperi in intregime, s-au alocat bani atat de la bugetul de stat, cat si din abonamentele publice in care au participat si asociatii veteranilor de razboi. Inaugurarea acestui eveniment, care a avut loc in 1 decembrie 1936, a fost unul de o importanta deosebita, deoarece a fost unul dintre putinele momente in care Regina Maria s-a afisat in public alaturi de regele Carol al II-lea, fiul sau.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, regimul anti-monarhic si comunist care a venit la putere a sters imaginile Reginei Maria si a regelui Ferdinand al Romaniei de pe monument, punand flori in locul lor. Chipurile regale au lipsit de pe triumfalul arc pana in anul 1989, cand a avut loc Revolutia Romaniei care a dus la caderea regimului comunist Atunci, autoritatile au plasat pe monument doua medalioane din bronz ce ii descriu pe rege si pe regina.
Arcul de Triumf este unul dintre cele mai importante repere istorice ale Bucurestiului, un simbol al orasului si al Romaniei unificate. In fiecare an, in data de 1 decembrie, cand romanii din intreaga lume sarbatoresc Ziua Nationala, pe sub Arcul de Triumf defileaza parada militara organizata in capitala, adunand mii si mii de spectatori. Monumentul poate fi vizitat si in interior, insa doar in anumite zile ale anului. Inalt de 27 de metri, acesta are o terasa pe acoperis de unde turistii se pot bucura de una dintre cele mai frumoase privelisti ale Bucurestiului.
Locuri de cazare in Bucuresti gasesti aici!