Invierea lui Iisus Hristos este cea mai importanta sarbatoare crestina din an. Ca pentru fiecare sarbatoare, romanii se pregatesc cu bucate alese specifice zonei si incearca sa respecte anumite traditii si obiceiuri pentru a evita ca ghinionul sa se abata asupra lor.
Din dorinta de a avea cat mai multa prosperitate, sanatate sau noroc, romanul urmeaza anumiti pasi bine stabiliti in urma cu cateva zeci, poate sute de ani, de inaintasii nostri. Unele obiceiuri isi au radacinile in latura crestina a sarbatorii, iar celelalte s-au nascut la sat din dorinta de a alunga spiritele rele si energiile negative din viata taranului roman. Echipa Travelminit iti prezinta cele mai cunoscute obiceiuri care se respecta in Romania in perioada Sarbatorilor Pascale.
Cele mai cunoscute obiceiuri de Paste
Inainte de a prezenta care sunt cele mai importante obiceiuri de la noi din tara in perioada Pastelui, trebuie sa stii ca aceasta sarbatoare a existat cu mult inainte de venirea lui Iisus Hristos. Conform traditiei, evreii sarbatoreau in fiecare primavara Pastele si aduceau jertfe prin sacrificarea unui miel. Sacrificarea mielului se pastreaza inca si in zilele noastre in majoritatea locurilor din Romania, fiind principalul animal din care se prepara bucatele de Paste. Printre cele mai cunoscute mancaruri traditionale facute din carnea de miel se gasesc friptura de miel, borsul de miel, rulada de miel si drobul de miel.
Taierea mielului nu este singura traditie care e respectata cu sfintenie din vremuri atat de indepartate. Cea mai populara traditie de Paste este cu siguranta inrosirea oualor in zilele de joi sau sambata dinaintea marii sarbatori. Traditia vopsirii oualor a luat nastere dupa ce Iisus Hristos a fost rastignit. Conform legendei, Maria Magdalena a adus un cos cu oua pe care l-a pus sub crucea lui Iisus Hristos in timp ce acesta sangera din cauza ranilor. Sangele a colorat ouale si aceasta intamplare se crede ca a dat nastere traditiei. Totusi, pentru romani ouale inrosite, care ulterior au devenit si galbene, verzi, albastre sau indigo, mai au un rol. In ziua de Paste locuitorii satelor inca mai pun un ou rosu in apa in care se spala pe maini si pe fata pentru a avea parte de noroc inca un an.
De ce se ciocnesc ouale rosii de Paste?
De departe cel mai asteptat eveniment din ziua Pastelui este ciocnirea oualor. Decorarea lor a avansat foarte mult din vremurile in care traditia a luat nastere. Daca la inceput ouale se vopseau numai rosii si nu prezentau niciun model pe suprafata lor, astazi ouale sunt vopsite in toate culorile si sunt decorate fie cu o frunza tinuta in loc in timpul fierberii de un ciorap, fie cu picturi manuale. In preajma sarbatorilor de Paste se organizeaza numeroase festivaluri sau concursuri de oua incondeiate. Batranii satului spun ca toti oamenii cu care vei ciocni oua rosii de Paste te vei intalni in viata de apoi. Totusi, in momentul ciocnirii cel mai important aspect este legat de cine castiga. In trecut existau reguli bine stabilite in ceea ce priveste ciocnirea oualor: Prima persoana care ciocneste este cea care este mai batrana si de fiecare data se ciocneau aceleasi parti ale oului, fie partea mai ascutita la ambele, fie cea plata. La finalul intrecerii, cine reusea sa sparga cele mai multe oua era declarat castigator.
Tot din batrani se stie ca in saptamana de dupa sarbatoarea Pastelui, adesea numita si “saptamana luminata”, sufletele tuturor celor care mor merg in rai deoarece portile iadului sunt inchise. Biblia spune ca odata cu invierea fiului Domnului, usile raiului se deschid pentru toti crestinii si oricine isi da ultima suflare in ziua de Paste sau in saptamana de dupa va merge direct in rai. In traditia crestina, dupa moarte sufletul este trimis la Judecata de Apoi unde i se cantaresc toate gandurile, faptele si vorbele din timpul vietii. Daca cele bune sunt mai numeroase decat cele rele, crestinul merge in rai alaturi de ingeri si de Dumnezeu. Daca cele mai numeroase sunt cele rele, sufletul crestinului se va indrepta spre iad unde va suferi chinuri cumplite.
Cine este Iepurasul de Paste?
Un alt obicei pastrat din vremuri de mult apuse este cel al Iepurasului de Paste. Iepurasul este un simbol pagan care este cunoscut pentru noroc si prosperitate. Rolul initial al iepurasului era sa aduca ouale vopsite de Paste, insa cu timpul acest “personaj” a capatat si alte sarcini. Astazi, Iepurasul de Paste este in Romania echivalentul lui Mos Craciun. Daca de Craciun cei mici il asteapta pe mosul cu barba alba incarcat cu cadouri, de Paste cel care trebuie sa premieze copiii cuminti este iepurasul.
Traditii si obiceiuri de Paste specifice zonei Transilvaniei
Pe langa aceste obiceiuri care se respecta in toate zonele tarii, exista o serie de traditii interesante care inca se respecta in unele sate din Transilvania. Unul dintre acestea este impodobirea portilor fetelor nemaritate cu crengute de brad. Baietii tineri din satele Ardealului obisnuiesc in sambata dinaintea Pastelui sa mearga din casa in casa si sa puna crengute de brad la poarta celor in care locuiesc tinere nemaritate. Acestia sunt rasplatiti de fete cu bani sau bucate traditionale in ziua de Paste. Un alt obicei prezent in Ardeal in perioada Sarbatorilor Pascale o reprezinta Udatul Fetelor. In cea de-a doua zi de Paste, feciorii merg si stropesc cu apa toate fetele si femeile din sat pentru ca acestea sa ramana frumoase toata viata.
Daca vrei sa sarbatoresti Pastele intr-un cadru festiv, inconjurat de traditii si mancaruri delicioase, rezerva acum un sejur de vis intr-unul din satele Romaniei.