Suntem tentati, de multe ori, sa privim cu mai multa admiratie castelele medievale din Marea Britanie si Tara Galilor decat pe cele din Romania si sa ne consolam cu gandul ca “ei, britanicii, au multi ani de civilizatie inaintea noastra”. “Asta e!” – ne spunem intr-un final, fara sa stim insa ca si noi, romanii, avem in tara castele de aceeasi varsta cu cele britanice sau galeze.
Cetatea Calnic, bunaoara, cel mai important edificiu istoric din satul cu acelasi nume al judetului Alba, a fost construita in secolul XIII. Tot atunci a fost ridicat si Castelul Conwy, unul dintre cele mai importante edificii medievale din Tara Galilor. Este adevarat, dimensiunile celor doua cladiri difera, dar valorile arhitecturale sunt incontestabile.
Cetatea Calnic este in continuare unul dintre cele mai interesante edificii istorice ale secolului al XIII-lea, cu atat mai mult cu cat a fost ridicata de sasii transilvaneni. In 1999, cetatea a fost inscrisa pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Poate ca satul Calnic, ascuns printre colinele strabatute de paraul Calnic (in vestul Depresiunii Apoldului din judetul Alba), n-ar fi atras nicicand atentia drumetilor aflati pe soseaua ce leaga Sebesul de Sibiu, daca n-ar fi fost aceasta cetate. Astazi insa, cetatea este cladirea-simbol a satului Calnic.
Constructia medievala a fost atestata documentar pentru prima data la 1269, ca fiind ridicata de Chyl de Kelling ca o resedinta nobiliara. A functionat ca atare pana prin 1430, cand a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei Kelling comunitatii satesti din Calnic. Ulterior, acestia au mai ridicat o centura de ziduri, au fortificat turnul portii cu o barbacana si au ridicat o capela in curtea interioara, pe ruinele unei constructii mai vechi. Capela adaposteste in interiorul sau bucati de fresce datand din secolul al XVI-lea si o tribuna de lemn pictata cu motive florale, renascentiste, din 1733.
Inconjurata de ziduri masive, cu cate un turn pe laturile de sud si nord, cetatea era intregita cu un sant de apa ce o inconjura ca un sistem de aparare. Partea interesanta a fortificatiei o reprezinta insa donjonul Siegfried – un turn masiv inalt de 20 de metri. Initial, turnul avea numai 14 metri, dar a fost suplimentat de sateni cu doua nivele. “Fleischurm”, numele turnului de aparare, a fost dat cumva natural, pe vremea cand acesta era folosit de sateni ca afumatoare pentru slanina. Grav afectata de cutremure, cetatea a fost restaurata intre anii 1961 si 1964 de catre autoritati, iar din 1995 a intrat in grija Asociatiei Ars Transsilvaniae.
Astazi, donjonul adaposteste o expozitie cu piese vestimentare, obiecte traditionale din lut sau lemn, costume populare, sculpturi si icoane, iar la subsol – o pivnita de vinuri. O vizita la Cetatea Calnic inseamna o incursiune in intreaga istorie a satului si a regiunii, pentru ca ai ocazia sa vizitezi expozitii de arta si expozitii documentare – intreaga biblioteca documentara a Asociatiei Ars Transsilvaniae se afla in fosta casa parohiala a Cetatii Calnic. In plus, capela a fost transformata intr-un spatiu original in care se desfasoara conferinte tematice, colocvii si simpozioane, concerte de orga si muzica medievala, renascentista sau baroca.
Cand ajungi la Calnic, ai putea spune ca intreaga viata a satenilor se desfasoara in jurul Cetatii. Si e normal sa fie asa, cata vreme cetatea medievala este cel mai important edificiu istoric din satul lor.
Cum ajungi la Cetatea Calnic
Mergand dinspre Sebes spre Sibiu, pe DN1, dupa vreo 10 km vei vedea un indicator discret care iti arata ca trebuie sa o iei spre dreapta. Nu mult, vreo 3 km te mai despart de localitatea saseasca. Micul sat Calnic te intampina apoi cu stradutele sale inguste si case cu porti inalte si ferestre pe masura. Este o localitate idilica, ce pastreaza inca traditiile si obiceiurile de odinioara.
Unde poti sa te cazezi
Intreaga regiune este atat de frumoasa, incat merita sa te cazezi la una din pensiuni, daca nu ai avut timp sa faci rezervare pentru o noapte la Cetatea Calnic.
Pensiunea Muntean din localitatea Sibiel este situata la 23 km de Sibiu. Fiind amplasata la poalele Muntilor Cindrel, in minunata Marginime a Sibiului, pensiunea ofera un cadru deosebit pentru petrecerea catorva zile frumoase in mijlocul naturii. Intreaga zona este bogata in traditii populare autentice, iar pensiunea ofera spatii de cazare frumoase si primitoare. O noapte de cazare costa 50 de lei de persoana (fara masa) in aceasta perioada*.
Hotel Clasic*** din orasul Sebes poate fi o a doua varianta de cazare, mai stilata si mai eleganta. Locatia dispune de 28 de locuri de cazare in spatii moderne, cu restaurant, bar, terasa si o crama-pizzerie ce dateaza din anul 1903. Cu aceasta ocazie vei putea admira si orasul intemeiat de colonistii sasi, unul dintre cele mai importante orase din Transilvania, atestat documentar din 1387. Poti sa vizitezi Biserica evanghelica din Sebes si Casa Zapolya. Tariful unei nopti de cazare* este de 110 lei/noapte (cu mic dejun).
Nota: *perioada la care se face referire este inceputul lunii noiembrie 2015.