Descoperă Băile Herculane, cea mai veche stațiune balneoclimaterică din țară

În prezent este una dintre cele mai populare stațiuni balneoclimaterice din România, adunând zeci de mii de turiști în fiecare an, care vin aici pentru a uita de grijile cotidiene și pentru a se bucura de o gamă diversificată de tratamente. Istoria Băilor Herculane, începe însă cu două milenii în urmă, încă de pe vremea împăratului Traian, care este totodată cel care a pus bazele stațiunii. Te-am făcut curios? Îți prezentăm în continuare mai multe detalii interesante din povestea fascinantă a stațiunii Băile Herculane.

Aceasta începe în anul anul 102 d.Hr , în timpul ocupației romane asupra Daciei, an în care stațiunea este construită la inițiativa Împăratului Traian, care preia și dezvoltă tradiția balneară a grecilor. Astfel, stațiunea de pe Valea Cernei primește numele zeului Hercules (patron al izvoarelor termale), iar vestea despre apele termale cu proprietăți vindecătoare se răspândește în întregul imperiu, devenind un loc popular printre aristocrația romană. Pe parcursul dominației sunt construite temple, băi, monumente și statui dedicate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. 

Citește și: 5 cazări pentru un city-break vara aceasta

În timpul conducerii austriece, stațiunea s-a bucurat de o perioadă  puternică de dezvoltare, fiind considerată una dintre cele mai rafinate stațiuni termale din Europa. Împăratul Franz Joseph și împărăteasa Elisabeta (Sissi) se numără printre personalitățile care au vizitat Băile Herculane, împăratul numind-o „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Clădirile istorice în stil baroc din centrul stațiunii au rămas mărturie a acestui capitol din istoria sa. Printre cele mai importante se numără Pavilionul 1811, cunoscut și sub numele de Direcțiunea Băilor (1811), Hotel Apollo, care a fost construit în 1824 și purta numele de Pavilionul 4 – Hotel Francisc, Pavilionul 3, cunoscut și sub numele de Hotel Teresiana, (1852), Hotel Ferdinand, numit și Pavilionul 7 (1838), Cazinoul (1864), Hotel Decebal, cunoscut anterior sub numele de Hotel Franz Joseph (1865) și Hotel Traian, sau Hotel Rudolf, construit în anul 1871. 

În perioada interbelică Băile Herculane beneficiază de o serie de lucrări de dezvoltare și restaurare. Astfel, patrimoniul stațiunii se îmbogățește cu noi construcții reprezentative stilului arhitectural românesc, cum ar fi Vila Crăciuneascu (1928) și Hotelul Cerna (1936).

Anii 1970-1980 reprezintă o perioadă înfloritoare pentru stațiune, fiind vizitată de către o mulțime de turiști români, dar și de peste hotare. Pentru a acomoda noul flux de vizitatori sunt construite Hotelul Hercules (1968), Restaurantul Hercules (1971), Restaurantul Grota Haiducilor (1974), Hotelul Roman (1976), Hotelul Diana (1977), Hotel Afrodita (1978), Hotel Minerva (1984), Hotelul Domogled (1973) și Hotel Dacia (1982).

După Revoluția din 1989 stațiunea suferă o perioadă de declin, marcată de lipsa investițiilor și a îngrijirii clădirilor de patrimoniu, care se află în stare de degradare. În ultimii ani, au avut loc noi investiții și acțiuni care privesc restaurarea monumentelor istorice și redarea statului de cea mai frumoasă stațiune din Europa.

Unde de poți caza în Băile Herculane?

Thermae D’Olimpia & SPA – Adults Only +14 *** Băile Herculane

Plănuiești o vacanță în care să uiți de orice griji? Îți propunem un sejur relaxant la SPA.

La Thermae D’Olimpia & SPA vei descoperi toate facilitățile necesare pentru a-ți răsfăța corpul și a te deconecta complet. Vei avea parte de cazare în camere confortabile și acces la zona de wellness cu piscină încălzită, saună finlandeză, saună uscată, jacuzzi, terapii, tratamente și masaje. Pe scurt: toate ingredientele unei experiențe de neuitat.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.