Descopera Insula Brac – cea mai cautata destinatie din Croatia

Dreamer4787/Shutterstock.com

Iti doresti o vacanta exotica aproape de casa? Nimic mai simplu. Fa-ti bagajele si pregateste-te de drum! Croatia se afla la aproximativ o mie de kilometri de Romania si reprezinta locul ideal pentru o vacanta exotica in mijlocul Europei.

Cu peste 1000 de insule si insulite, Croatia ofera turistilor o paleta extinsa de optiuni in ceea ce priveste locul in care isi pot petrece concediul. Fie ca vrei un oras aglomerat, in care sa poti vizita si cateva edificii importante din zona sau o insula spectaculoasa, cu peisaje de vis si cat mai multa liniste, in Croatia le vei gasi pe toate.

Daca esti adeptul linistii si relaxarii in vacanta si cauti un loc cat mai retras, dar totodata inedit pentru sejurul tau, echipa Travelminit iti recomanda insula Brac, paradisul croat aflat la doar cativa pasi de casa. Bonus, daca decizi sa pleci in aventura cu masina personala ai cateva orase europene interesante pe care le poti vizita in drumul tau catre destinatia finala.

Insula Brac – Localizare

Situata in mijlocul Marii Adriatice, insula Brac este cea mai mare insula din zona centrala a coastei Dalmate, cu o suprafata de 396 de metri patrati. Avand o forma usor alungita in lateral, insula are 36 de kilometri lungime si 12 kilometri latime. La est este separata de uscat printr-un canal lung de 10 kilometri numit canalul Brac, iar la vest, stramtoarea Split delimiteaza teritoriul insulei Brac de cel al insulei Solta.

Cum ajungi pe insula Brac?

Insula Brac este un paradis natural pastrat aproape intact pentru turistii iubitori de natura si de spatii verzi. Totodata, pentru confortul acestora si al localnicilor din Brac au fost construite drumuri, un aeroport propriu si numeroase porturi. Pentru a face legatura intre principalele orase ale Croatiei situate pe coasta si insula Brac, turistii pot folosi feribotul care pleaca din Split sau Makarska. Drumul dureaza o ora si costa aproximativ 200 de coroane (121 de lei).

Principalele statiuni din insula Brac

Dimensiunile impresionante nu sunt neaparat motivul pentru care insula Brac este atat de populara in randul turistilor, ci mai degraba numarul plajelor spectaculoase care se afla pe teritoriul sau in frunte cu celebra plaja Zlatni Rat. Totusi, marimea teritoriului a facilitat dezvoltarea mai multor statiuni turistice care astazi sunt principalele puncte de atractie turistica pentru vizitatorii straini. Cele mai populare statiuni si obiective turistice din Brac sunt:

xbrchx/Shutterstock.com

  • Statiunea Bol – Bol este situata in partea de sud a insulei si reprezinta cea mai veche asezare de pe coasta din Brac. Acest mic orasel a devenit cunoscut datorita plajelor inedite care isi modifica forma constant, cea mai cunoscuta fiind Zlatni Rat. Pe langa nisipurile fine de pe plajele de aici, turistii se declara extrem de incantati si de culoarea incredibil de frumoasa a apei.

xbrchx/Shutterstock.com

  • Statiunea Supetar – Cu aproximativ 3500 de locuitori, localitatea Supetar este cea mai mare asezare din Brac. Pe langa plajele intinse si apa cristalina, in Supetar poti admira si lacasurile de cult crestine ridicate in secolele trecute.

xbrchx/Shutterstock.com

  • Statiunea Sutivan – Situata vis-a-vis de orasul Split, statiunea Sutivan reprezinta o regiune cu vegetatie luxurianta din nord-vestul insulei. Cunoscuta ca o destinatie excelenta pentru practicantii de sporturi nautice, Sutivan este asaltata an de an de turistii dornici de aventura si de senzatii tari pe apa.

Cazare in insula Brac

Planurile de vacanta nu sunt gata pana nu stabilesti locul in care te vei caza. In functie de preferintele si bugetul fiecarui turist, in Brac se gasesc atat hoteluri si pensiuni cu preturi scazute, cat si apartamente de lux.