Duminica Floriilor – tradiții și obiceiuri de care să ții cont

Sărbătoarea Floriilor comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim și este celebrată de către creștinii ortodocși anual, în ultima duminică înainte de Paști. Anul acesta vom sărbători Floriile în data de 9 aprilie, motiv pentru care am adunat câteva tradiții și obiceiuri de care să ții cont în pregătirile tale. 

Semnificația Floriilor

La patru zile de la moartea lui Lazăr, în ultima săptămână din viața lui ca muritor, Iisus ajunge la porțile cetății Ierusalim, unde este primit de către localnici cu urale, flori și ramuri de măslin. Totodată, cu ocazia Floriilor, creștinii se pregătesc pentru intrarea în Săptămâna Patimilor și îi celebrează pe toți cei care poartă nume de flori. De Florii se oferă dezlegare la pește, iar acest aliment nu lipsește din mesele de sărbătoare.

Citește și: Cele mai frumoase rezervații de flori sălbatice din România

Sfințirea ramurilor de salcie și a florilor

La slujba din dimineața Floriilor se aduc ramuri de salcie și flori pentru a fi sfințite. Florile amintesc de modul în care a fost primit Iisus în Ierusalim. În ceea ce privește ramurile de salcie, există o legendă care ne spune că în momentul răstignirii, Maica Domnului a plecat în căutarea Fiului ei. Ajunsă la marginea unei ape, s-a rugat salciei de pe mal să îi facă punte din ramuri, iar ca răsplată a binecuvantat-o, astfel încât să nu mai fie făcuți cărbuni din trunchiul ei. Ramurile sfințite sunt așezate în dreptul ferestrelor, ușilor și icoanelor pentru a oferi familiilor sănătate și a le proteja de necazuri. Cei care se încing cu ramurile sfințite peste trunchi vor fi feriți de durere pe tot parcursul anului, iar cei care înghit trei mâțișori de salcie vor fi vindecați de durerile de gât.

Obiceiuri ale tinerelor

În Banat și Transilvania, fetele nemăritate pun o oglindă și o cămașă la trunchiul unui păr, de la miezul nopții, până în zorii zile. Se spune că acestea le vor purta noroc în a-și găsi dragostea. Un alt obicei este cel în care tinerele fierb busuioc la miezul nopții, folosind apoi apa pentru a-și spăla părul. Înainte de răsărit, apa este vărsată la rădăcinile unui copac înflorit, pentru a-și întâlni sufletul pereche. Tinerele care vor să se căsătorească își scot zestrea la lumina soarelui, urmând să își găsească viitorul soț în acel an. 

Curățenie, dăruire, speranță

Se crede că aceasta perioadă aduce odată cu ea bucurie, pace și speranță, așadar există și câteva obiceiuri în acest sens. Curățenia se face în săptămâna dinaintea Floriilor și este interzisă în ziua de duminică, pentru că va purta ghinion tot restul anului. În schimb, este bine să aerisești hainele la soare în ziua de sărbătoare, căci vei avea parte de noroc.

O altă tradiție ne spune că dorințele celor care se împărtășesc la slujba de Florii vor fi îndeplinite. Dorința trebuie repetată în minte, începând cu drumul spre biserică, până în momentul spovedaniei. În amintirea celor morți, femeile pregătesc plăcinte de post, pentru întreaga familie dar și pentru a fi dăruite celor din jur. 
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.