Istoria Castelului Foisor din Sinaia

Sursa foto: Totpal.ro

Nu multi stiu ca la Sinaia, “Orasul Regal al Romaniei”, se gasesc nu doua castele impresionante (Pelesul si Pelisorul), ci trei! Castelul Foisor, situat chiar langa Pelisor, avea sa fie la inceputurile sale cabana de vanatoare a regelui Carol I. Extrem de spatios, cuprinzand 42 de incaperi, Foisorul, din pacate, nu a putut fi niciodata vizitat de catre turisti, el fiind resedinta rezidentiala ce apartine protocolului de stat. 

Istoria spune ca, pana la finele lucrarilor Castelului Peles, Regele Carol I si Regina Elisabeta aveau sa locuiasca aici, la Foisor, deoarece constructia acestuia a fost terminata mult mai repede. Dar acestea nu sunt singurele personaje regale ce au locuit la frumoasa casa de vanatoare.

Regele Ferdinand si regina Maria au trait si ei acolo pana la terminarea Pelisorului. Chiar si Carol al II-lea a locuit la Foisor, vreme de  aproape 10 ani, cat timp a fost rege al Romaniei, adica intre anii 1930 – 1940, mai putin intre anii 1932 – 1933, deoarece, in acel an, casa de vanatoare avea sa fie mistuita de un incendiu. Totodata, la Foisor s-a nascut Regele Mihai in anul 1921, fiul lui Carol al II-lea si al Elenei. Dupa cativa ani, Familia Regala hotaraste sa ridice pe acest loc actualul Castel Foisor.

Incaperile cladirii includ mai multe birouri, sufragerii fastuoase, saloane, o sala de teatru in care aveau loc seratele din acea perioada, spatii private pentru intalniri de afaceri, etc. 

Dupa ce fosta casa de vanatoare a devenit castel, Foisorul a devenit resedinta de vara a regelui Carol al II-lea. In 1966, cladirea castelului a fost marita de catre Nicolae Ceausescu. Practic, aceasta a fost marita cu 2/3 din lungimea initiala, inspre munte, Ceausescu dorind astfel ca Foisorul sa domine prin altitudine Pelesul si Pelisorul. In ultimii ani de regim comunist, intre 1975 si 1990, intregul complex Peles a fot inchis, intrarea fiind permisa doar celor care lucrau in administrarea castelelor si personalului militar. Din 1990, castelele Peles si Pelisor au putut sa fie vizitate din nou de catre publicul larg, insa castelul Foisor a ramas inca inchis turistilor, ramanand resedinta a protocolului de Stat.

In anul 2001, statul roman a incercat sa intre in posesia complexului Peles, propunandu-i Regelui Mihai 30 de milioane de euro atat pentru cele trei castele, Peles, Pelisor si Foisor, cat si pentru celelalte cladiri ridicate pe domeniu. Proiectul de lege a fost insa respins pentru neconstitutionalitate, ramanand in posesia Familiei Regale. 

In prezent, Domeniul Regal Peles este intabulat sub numele Majestatii Sale si administrat de angajatii Familiei Regale. Majestatea sa a hotarat sa pastreze pentru totdeauna partea de muzeu a Pelesului in circuitul turistic, de asemenea Pelisorul, iar Foisorul sa fie dedicat doar protocolului de stat, pentru vizitele personalitatilor politice. Prin urmare, foarte probabil ca frumosul si enigmaticul castel Foisor sa fie vizitabil vreodata, acesta putand fi admirat de catre publicul larg doar din exterior.

Daca ajungi in Sinaia pentru a vizita impresionantele castele Peles si Pelisor, nu ezita totusi sa arunci o privire si Foisorului, chiar daca este posibil doar de la distanta, deoarece arhitectura acestuia este, cu adevarat, remarcabila!
Daca te intereseaza oferte de cazare in Sinaia, intra aici!