Istoria Mărțișorului, cea mai frumoasă tradiție de la început de primăvară

Prima zi a lunii martie reprezintă începutul primăverii calendaristice și a renașterii naturii, însă pentru români această zi este strâns legată și de tradiția oferirii de mărțișoare, un simbol străvechi.

Mărțișorul este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării și este oferit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect. Mai mult, Mărțișorul a intrat în 2017 pe lista selectă a patrimoniului imaterial UNESCO.

Travelminit a selectat o parte dintre numeroasele povești cu și despre Mărțișor, legende și obiceiuri care se păstrează și în zilele noastre în toate zonele țării.

Istoria și originile Mărțișorului

Cât este de vechi mărțișorul nu se poate spune cu certitudine, însă conform cercetărilor realizate pe teritoriul României, au fost descoperite amulete asemănătoare mărţişorului, datând de circa 8.000 de ani. La acea vreme, Mărțișorul era purtat sub forma unui colier încrustat cu pietricele de culoarea alb și roșu.

Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-ale lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că, în Moldova și Bucovina, mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

Culorile au, la rândul lor, diverse interpretări. Se spune că roșul ar însemna anotimpul cald, în timp ce albul sezonul rece. O altă interpretare în alegerea celor două culori ar fi că roşul simbolizează atât sângele, cât şi soarele, reprezentând viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, care reflectă limpezimea apelor, este specifică înţelepciunii bărbatului. Prin urmare, şnurul mărţişorului ar reprezenta împletirea armonioasă a celor două.

Nici originea acestei tradiții nu a putut fi stabilită cu exactitate. Cu toate astea, în credința populară această zi a fost legată de începutul anului agrar, celebrat în timpurile străvechi la începutul lunii martie.

Plănuiești un sejur în scurtă vreme? Descoperă 5 destinații de vacanță pentru începutul primăverii

Obiceiuri de Mărțișor

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.

În județul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru a fi mereu iubite. Tot aici, dar și în Bucovina, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (în mod tradițional, mărțișoarele sunt făcute de ele însele). În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.

În zona Moldovei, Maramureș, Bucovina, Banat și Bistrița-Năsăud, pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete (in mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele), aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare sau mici cadouri de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.

Foto: dreamtime.com