Locuri impresionante de vazut in Carpatii Meridionali

Sursa foto: Andrei Pletea/Shutterstock.com

In Carpatii Meridionali intalnim unele dintre cele mai impresionante locuri din tara noastra. Cei mai inalti munti romanesti, Meridionalii se mandresc, de asemenea, cu peisaje spectaculoase, cu forme de relief unice si cu obiective turistice pe care orice pasionat de munte ar dori sa le descopere. 

Printre cele mai renumite atractii ale partii meridionale carpatine se numara Babele si Sfinxul, Muntii Fagaras, care adapostesc cele mai inalte varfuri montane din Romania (Moldoveanu si Negoiu), Transfagarasanul (unul dintre cele mai uimitoare drumuri din intreaga lume) si Balea Lac (in apropierea caruia se construieste, in fiecare iarna, faimosul Hotel de Gheata).

Platoul muntilor Bucegi, situat la o altitudine ce depaseste 2000 de metri, este locul in care poti admira Sfinxul si Babele, in jurul carora s-au tesut, de-a lungul timpului, nenumarate legende, chiar si cu extraterestri. Invaluit intr-un peisaj mirific, acest platou iti va umple plamanii de aer curat si sufletul de energie pozitiva. Pe platou se poate ajunge usor, cu telecabina, insa exista si un drum pentru automobile. Este vorba de Transbucegi, un drum ce te va introduce intr-o lume de basm, cu peisaje montane de o frumusete greu de descris in cuvinte, care duce pana la Cabana Piatra Arsa. De la cabana pana la Sfinx, drumul devine mai usor, dar este la fel de impresionant si dureaza in jur de o ora.

Daca te incumeti sa faci o drumetie pana la misticul Sfinx, iti recomandam sa continui aventura mai departe, pentru a arunca o privire si asupra Crucii Caraiman. Intrat in Cartea Recordurilor ca fiind cea mai inalta cruce din lume, masurand 39,30 metri, acest monument dateaza din 1928 si a fost construit in memoria ostasilor romani care si-au pierdut viata in timpul Primului Razboi Mondial. Este o realizare inginereasca 100% romaneasca, ce a impresionat inca de la inceput, devenind imediat unul dintre cele mai emblematice monumente ale Vaii Prahovei. Plimbarea de la Sfinx la cruce nu ar trebui sa dureze mai mult de o ora si te va rasplati pe masura cu peisaje pitoresti si cu grozava senzatie ca ai pasit pe acoperisul intregii lumi.

Locuri de cazare in zona gasesti aici!

Muntii Fagaras, falnicii munti romanesti!

Masurand de la est la vest in jur de 70 de km si de la nord la sud circa 45 de km, Fagarasii par a fi o coloana vertebrala colosala orientata de la est la vest, cu coastele, respectiv culmile, indreptate catre nord si sud. Este locul in care vei gasi cel mai inalt varf montan din tara, Varful Moldoveanu (2544 metri) si Transfagarasanul, cel mai spectaculos drum din Romania si unul dintre cele mai impresionante din intreaga lume, fiind apreciat inclusiv de catre cei de la TopGear. 

Traseul din Fagaras pe care il recomandam iubitorilor de munte este cel care porneste din orasul Victoria – cabana Turnuri si se termina la Lacul Podragu. Traseul te va plimba prin zone de padure si de stanci abrupte, te va determina sa treci peste ape curgatoare, sa admiri plante salbatice si, daca ai noroc, sa te apropii de capre negre. Este un traseu de dificultate medie de dutreaza in jur de 7 ore, care insa promite o experienta de neuitat.

Locuri de cazare in zona gasesti aici!

Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania.

Indepartandu-ne de Fagaras si pasind pe crestele Parangului, descoperim Transalpina, un drum aproape la fel de impresionant ca fratele sau Transfagarasanul si care porneste din Novaci (Gorj) si se termina in Sebes (Alba). Cea mai inalta cota a sa atinge 2145 de metri, depasind cu peste 100 de metri cota cea mai inalta a Transfagarasanului. Acest drum pare sa dateze din perioada romanilor si a fost folosit in scopuri militare, urmand ca in perioada interbelica, pe cand rege al Romaniei este Carol al II-lea, sa fie modernizat partial. 

Locuri de cazare in zona gasesti aici!

Muntii Retezat, cei mai frumosi munti din tara.

Se spune ca muntii Retezat adapostesc cele mai frumoase peisaje din toata tara, impresionandu-si vizitatorii cu cele peste 40 de lacuri glaciare situate la peste 2000 de metri altitudine. In jurul acestor munti roiesc zeci de legende si mistere, unele dintre ele extraordinare, legate de OZN-uri, poporul titanului Prometeu si chiar de energii paranormale. Daca ajungi in zona, recomandam, de asemenea, o vizita la faimoasa cetate Sarmizegetusa Regia. Locuri de cazare in zona gasesti aici!