Daca te-ai obisnuit sa intalnesti cetati sau biserici fortificate doar in zona Transilvaniei, ei bine, iata ca mai exista unele si in alte zone din tara. In dulcea Bucovina, de exemplu, aproape de o padure, este Manastirea Dragomirna. Complexul fortificat a fost construit intre anii 1602 si 1609 de catre Anastasie Crimca al Moldovei. Zona in care se afla, precum si povestea ei, trezesc atat de mult admiratia vizitatorilor straini, incat aproape ca nu este zi lasata de la Dumnezeu in care sa nu-i fie calcat pragul macar de un trecator.
La 12 kilometri de Suceava, in vecinatatea padurii Dragomirna se afla complexul manastiresc fortificat, din satul Mitocul Dragomirnei. Biserica manastirii are hramul “Pogorarea Sfantului Duh”.
Ansamblul cuprinde cinci obiective:
– Biserica “Pogorarea Sfantului Duh” (a fost ridicata la 1609);
– Paraclisul “Sfantul Nicolae” (construit in secolul XVII);
– Egumenia (secolul XVII);
– Trapeza (1609);
– Zidul de incinta (construit in secolul XVII).
Biserica mare a manastirii Dragomirna a fost zidita intre anii 1602 – 1609 de mitropolitul Anastasie Crimca, fiind considerata una dintre cele mai reprezentative cladiri arhitectonice ale Evului Mediu romanesc. Datorita proportiilor sale neobisnuite (cea mai inalta si cea mai ingusta), biserica manastirii este unica in tara. Nu are peretii pictati, ci decorati cu gravuri din piatra. Turla bisericii – asezata pe trei baze, una patrata si doua stelate – este sculptata cu motive florale si geometrice, caucaziene.
Vremurile erau tulburi in primii ani ai secolului XVII, astfel ca la 1627, domnitorul Miron Barnovschi-Movila a ridicat ziduri de aparare inalte, dandu-i aspect de fortareata. In cele patru colturi ale cetatii au fost construite patru turnuri de aparare, iar pe latura sudica – un turn-clopotnita.
De-a lungul anilor, manastirea a fost jefuita de nenumarate ori, iar toate obiectele de pret ale manastirii, precum si cele ale boierilor care se refugiasera in manastire, au fost furate in mai 1653, de catre cazacii lui Timus Hmelnitki, in timpul atacului asupra Manastirii Dragomirna. Ulterior, manastirea a fost jefuita si de tatari.
Pe la 1760, complexul monahal a fost renovat si a urmat o perioada de inflorire, care a durat pana in 1775. Ecaterina a II-a a Rusiei a donat manastirii un policandru de cristal (care exista si astazi, fiind expus in muzeul Manastirii Dragomirna) si un clopot – celebrul clopot Zaporojanul, care cantareste peste o tona si se afla in clopotnita manastirii.
A urmat momentul anexarii Bucovinei la Imperiul Habsburgic, astfel ca Mitocul Dragomirnei a intrat in Ducatul Bucovinei, care era guvernat de austrieci. Din pacate, habsburgii au desfiintat foarte multe manastiri ortodoxe, din ordinul imparatului Iosif al II-lea. Manastirea Dragomirna a ramas insa in picioare (alaturi de Putna si Sucevita) si mai mult decat atat, i-a fost adusa catapeteasma de lemn aurit de la fosta manastire Solca.
Interesant este ca in perioada comunista, manastirea a fost deschisa vizitatorilor. Mai mult decat atat, maicutele au amenajat un hotel micut pentru pelerinii si turistii care vor sa petreaca o noapte in lacasul de cult.
Cum ajungeti la Manastirea Dragomirna
Cu masina: Daca esti din Bucuresti, e bine sa pleci mai de dimineata, pentru ca drumul pana la Suceava nu e chiar asa de aproape. Sunt 450 de kilometri, insa soseaua este foarte buna, asa ca ii poti face lejer in aproximativ sase ore.
Traseul pe care poti sa-l urmezi este Bucuresti – Buzau – Focsani – Bacau – Roman – Falticeni – Suceava – comuna Mitocul Dragomirnei.
Cu trenul: orice cursa care ajunge in gara Suceava, iar de acolo cu un microbuz pana in Dragomirna.