Obiceiuri de final de an: ce să faci în noaptea de Revelion

În speranța că 2024 va fi plin de momente pozitive și noroc, tradiția ne oferă diverse ritualuri aducătoare de noroc. Pentru că vrem să ai parte de cele mai bune lucruri în anul care vine, am pregătit pentru o listă cu câteva tradiții de care trebuie să ții cont. Să începem!

Poartă roșu

Cel mai cunoscut obicei în noaptea de Revelion este purtarea unui articol vestimentar roșu. Se spune că astfel, vei atrage noroc și fericire în viața ta. Femeile care poartă roșu vor avea parte de iubire și apreciere, iar bărbații și copiii care poartă această culoare vor avea parte de dragoste, și vor fi feriți de deochi.

Asigură-te că ai bani în buzunar

Un alt obicei cunoscut este acela de a avea bani și bijuterii în buzunar, în seara trecerii dintre ani, pentru a atrage  bogăție și succes în următorul an. De asemenea, este bine ca în această seară să te asiguri că ai achitat orice datorie, să nu faci împrumuturi și să te asiguri că nu cheltui bani în ultima și prima zi din an.

Citește și: Turist în Sighișoara: ce obiective nu trebuie să ratezi

Superstiții legate de mâncare

O veche tradiție ne spune că în seara de Revelion este bine să mănânci 12 boabe de struguri, fiecare reprezentând o lună a anului, pentru a atrage noroc și prosperitate în 2024. O altă tradiție ne spune că în această seară nu este bine să consumi carne de pui. În schimb, se spune că alegerea peștelui în locul puiului pentru masa de Revelion te va ajuta să depășești obstacolele și necazurile cu mai multă ușurință, având în vedere simbolismul peștilor care înoată în apă. De asemenea, punerea pe masă a strugurilor, smochinelor și a vâscului îți vor purta, la rândul ei, noroc.

Alte tradiții și superstiții în seara de Revelion

Se spune că primul musafir pe care trebuie să îl primești în casă de Revelion, trebuie să fie un bărbat brunet, cu o crenguță de vâsc, pâine și sare, pentru a avea parte de noroc. Se crede că în prima zi a anului nu ar trebui să arunci nimic, pentru a nu risipi norocul și bunăstarea casei. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.