Preparate tradiționale de Crăciun în funcție de zonele țării

Sărbătorile sunt cel mai bun prilej de a ne bucura de compania celor dragi, iar masa de Crăciun este cea care ne readuce alături de ei. Bucătăria românească este la fel de diversă ca tradițiile și obiceiurile plaiurilor noastre, iar noi am pregătit pentru tine o listă a celor mai apreciate preparate de sărbători, în funcție de zonă.

Ardeal

În Ardeal, de Crăciun, nu lipsesc sarmalele, ciorba de porc, supa de pui, sângeretele și lebărul. Sarmalele ardelenești sunt o adevărată delicatesă și se diferențiază de cele din alte zone ale țării prin mărimea lor. Se pot prepara cu carne tocată de porc, șuncă și sorici, și se pot servi cu mămăligă și smântână. Ciorba de porc cu tarhon este un alt preparat vedetă al regiunii, fiind servită de cele mai multe ori cu smântână, care completează perfect aroma sa acrișoară.

Citește și: Cele mai frumoase destinații pentru vacanța de Crăciun

Banat

Ciorba de fasole afumată este unul dintre cele mai populare preparate din Banat și face parte din meniul tradițional de Crăciun, împreună cu salata de boeuf, sarmale, cozonaci cu mac, supă de pui, friptură de porc și diverse prospături: șorici, jumări, tobă și cârnați afumați. Toate acestea se completează mai apoi cu murături la butoi. 

Oltenia

În Oltenia, la fel ca în celelalte regiuni ale țării, preparatele din carne de porc sunt prezente în fiecare an la mesele de Crăciun și de Revelion. Fiecare zonă are, însă, specificul ei, iar în Oltenia, unul dintre preparatele nelipsite la mesele de sărbătoare este prazul umplut cu carne de vită sau brânză, în funcție de preferințe.

Moldova

Zona Moldovei a păstrat cu sfințenie o mulțime de rețete vechi de sute de ani, iar acest lucru este întâlnit mai ales în zonele rurale. Printre rețetele specifice sărbătorilor de iarnă se numără  carnea de porc la bărdiță, care este folosită mai apoi la sarmale, numite și „găluște”. Contrar metodelor obișnuite în care este preparată carnea pentru sarmale, aceasta nu este măcinată, ci tăiată la bărdiță, iar în loc de orez, se folosesc crupe de grâu. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.