Semnificația Babelor din martie: tot ce trebuie să știi despre această tradiție

Primele nouă zile ale lunii martie sunt cunoscute în tradiția populară sub denumirea de „Babe”. De această perioadă sunt legate o serie de tradiţii, superstiții şi credințe populare.

În aceste prime zile ale primăverii, fiecare femeie își alege o babă pentru a afla cum îi va fi sufletul și norocul pâna la sosirea babelor din anul următor. Travelminit îți prezintă semnificația acestora, dar și tradițiile care sunt încă păstrate pe teritoriul României.

Semnificația Babelor din martie

Încă din strămoși era cunoscut faptul că aceste zile ale Babelor arată care va fi starea de spirit a oamenilor pe parcursul anului.  De asemenea, aceste zile aveau și au în continuare o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale tradiţionale şi, mai mult, era un „dătător de speranţă” pentru viaţa veşnică.

Tot din tradiția populară aflăm că legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care, începând cu 1 martie şi până pe data de 9 a aceleiaşi luni,  începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă

Potrivit calendarulortodox.ro, bătrânii sunt de părere că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului, astfel că, în funcţie de vremea din ziua aleasă în intervalul 1-9 martie, vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine (soare, vreme frumoasă) sau, din contră, vom fi supărăcioşi şi mohorâţi la fel ca baba aleasă (vreme urâtă, ploaie, nori). Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.

Citește și: Istoria Mărțișorului, cea mai frumoasă tradiție de la început de primăvară

Cum se calculează „baba”

Baba se alege în funcție de ziua de naștere a persoanei. Dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă, de exemplu dacă este cineva născut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie.

În caz că data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel că baba va fi pe 1 martie. Astfel, zilele luminoase, însorite sunt aducătoare de fericire, noroc și belșug, în timp ce vremea rece, cu ploi și ninsori înseamna lacrimi, necazuri, sărăcie, neîmpliniri.

Ce tradiții se respectă în zilele Babelor

Tradiţiile legate de aceste zile diferă în funcție de zonă. În timp ce în Muntenia sunt 12 babe, nu 9 ca în restul ţării, în Maramureş se obişnuieşte ca în primele zile din martie să se bată uşile, pentru ca iarna să plece din casă şi să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde, iar în zona Ardealului babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.

Foto: dreamtime.com