Split – ghid de oras

xbrchx/Shutterstock.com

Split este unul dintre orasele emblematice ale Croatiei, un paradis exotic in inima Europei. Pe plan turistic se remarca datorita ruinelor constructiilor realizate de romani si a zonei portuare care atrage anual sute de mii de turisti.

Ce e de vazut in Split?

Riva – mandria orasului Split

Daca ajungi in Split fie si pentru cateva ore este imperios sa faci o vizita in zona falezei. Aici, nu numai ca te vei incarca cu energie pozitiva si vei putea petrece cateva momente bune relaxandu-te in bataia adierilor de vant, dar poti sa si degusti preparatele traditionale la una dintre terasele aflate pe malul marii. Cunoscuta pentru peisajele spectaculoase, Riva este unul dintre cele mai populare locuri din Split atat in randul localnicilor, cat si in randul turistilor.

Palatul lui Diocletian – unul dintre locurile pe care nu trebuie sa le ratezi in Split

Pe langa Riva, Split se mandreste cu unul dintre cele mai frumoase palate din perioada Imperiului Roman, Palatul lui Diocletian. Fermecat de frumusetile acestui loc de pe coasta Dalmata, Diocletian decide sa construiasca in zona un palat ce se voia a fi unul dintre cele mai frumoase si mai mari palate pe care le puteai gasi in imperiu. Cu o vechime de peste 1700 de ani, palatul se remarca astazi datorita elementelor arhitecturale inovatoare pentru vremea in care a fost construit si totodata datorita starii foarte bune in care se afla in prezent.

Catedrala St. Duje – simbolul orasului Split

Desi ai crede ca palatul este simbolul orasului, se pare ca titlul acesta i-a fost “furat” de catre Catedrala St.Duje. Constructia impunatoare, cu un turn ce masoara nu mai putin de 57 de metri, s-a remarcat de-a lungul timpului datorita importantei sale in segmentul religios si istoric al societatii croate din jurul orasului Split. Chiar daca biserica a fost ridicata in secolul XIII nu se vad foarte multe semne de degradare, constructia fiind intretinuta foarte bine de catre autoritati. Pont de la localnici: Daca esti in forma si vrei sa admiri orasul de la inaltime, aventureaza-te intr-o cursa nebuna pe treptele turnului.

Piata Peristyle – locul in care trebuie sa mergi daca esti in cautare de distractie

Daca nu esti un impatimit al cladirilor istorice si nici nu te lasi impresionat cand vine vorba de arhitectura, nu trebuie sa fii dezamagit! Split este unul dintre cele mai dinamice locuri din Croatia, aici avand loc numeroase evenimente culturale, festivaluri si concerte cu muzica din toate genurile. Cel mai popular loc pentru astfel de manifestatii este Piata Peristyle situata chiar in fata Catedralei St. Duje.

Citeste si: 5 festivaluri din Croatia de la care nu ai voie sa lipsesti vara aceasta

Statuia lui Grgur Ninski – locul in care toate dorintele tale pot deveni realitate

Despre statuie se spun multe, insa cea mai raspandita legenda este legata de degetele de la picioare ale personajului intruchipat de faimosul sculptor croat Ivan Mestrovic. Umbla vorba ca cine atinge degetele statuii si isi pune o dorinta are sanse mari sa i se indeplineasca mai repede decat ar crede. Ca orice alta superstitie, nu este sustinuta de vreo dovada stiintifica, insa merita incercat.

In cazul in care iti ramane ceva mai mult timp in care sa explorezi orasul, da o fuga pana la Templului lui Jupiter si asigura-te ca treci prin cea mai ingusta strada din oras – Pusti me da prodjem (n.r. Lasati-ma sa trec, va rog). Dupa ce afli cateva informatii pretioase despre legendele care circulau in vremea romanilor, iti recomandam sa faci o plimbare in Varos – un cartier foarte vechi din oras ce te va incanta cu casutele construite in stil traditional si stradutele inguste.

Ce e de facut in Split?

Daca esti in Split pentru mai multe zile si iti doresti sa simti adevaratul spirit al orasului, echipa HotelGuru.ro te sfatuieste sa nu spui “nu” niciunui eveniment cultural organizat in oras. Fie ca vorbim de concerte, piese de teatru, festivaluri sau alte tipuri de manifestatii, in Split trebuie sa participi la cel putin unul dintre ele pentru a te simti cu adevarat ca un localnic. De asemenea, pentru a avea parte de o experienta completa iti recomandam sa nu ocolesti mancarurile traditionale. Un mix interesant intre bucataria slava, turca si italiana, bucataria croata este cunoscuta pentru preparatele aromate si puternic condimentate.

Citeste si: 5 feluri de mancare traditionala pe care trebuie sa le incerci in Croatia