Top orașe cu cea mai frumoasă arhitectură din România

Ne bucurăm de o țară frumoasă, cu un trecut bogat, iar dovada vie în acest sens este chiar arhitectura diversă pe care o putem admira pretutindeni. Dacă vrei să cutreieri orașele în timp ce descoperi stiluri și estetici deosebite, această listă este pentru tine.

Sinaia, județul Prahova

Orașul din Valea Prahovei este una dintre cele mai populare atracții din România, iar acolo se află și Castelul Peleș, cea mai frumoasă reședință a regelui Carol I. Castelul este situat la poalele munților Bucegi, într-un decor natural de vis, în apropierea mănăstirii Sinaia. Construcția a fost finalizată în 1914 și a fost proiectată de către arhitectul vienez Wilhelm Doderer, într-un stil care combină influențe renascentiste, germane și italiene. Cât timp vizitezi Sinaia, îți recomandăm să incluzi în planurile tale parcul Dimitrie Ghica, Casino Sinaia și Casa Memorială George Enescu.

Citește și: Cele mai frumoase peisaje montane din România

Sighișoara, județul Mureș

Sighișoara face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și este cea mai mare cetate medievală din Europa care este locuită în mod constant. Odată ajuns, vei fi fermecat fără doar și poate de către străzile pestrițe de care timpul pare că nu s-a atins. Acolo vei întâlni o mulțime de construcții în stilurile gotic, neogotic, eclectic și neoroman. Printre obiectivele care nu trebuie să îți scape se numără Turnul cu Ceas (de unde vei avea parte de o priveliște panoramică asupra întregului oraș), Turnul Fierarilor și Turnul Cizmarilor, Casa Vlad Dracul și Biserica Mănăstirii.

Oradea, județul Bihor

Orașul din județul Bihor este renumit în rândul iubitorilor de frumos și este singurul oraș de la noi din țară care face parte din rețeaua internațională a orașelor art nouveau. Aici vei avea ocazia să admiri în jur de 89 de clădiri construite în acest stil, precum Casa Darvas-La Roche, Palatul Vulturul Negru, Casa Poynar și Palatul Apollo. De asemenea, Casa Darvas găzduiește primul muzeul art nouveau din țară, unde vei întâlni o expoziție dedicată interioarelor de tip „La Belle Époque”, specifice construcțiilor orădene.

București

Prezența capitalei în această listă nu este o surpriză, căci „micul Paris” este cunoscut pentru multitudinea de stiluri arhitecturale pe care le încorporează, pornind de la cel eclectic, continuând cu neoromânesc și modernism interbelic. Stilul neoromânesc își are originea în dorința de conturare a unei identități naționale și are la bază inspirația de natură brâncovenească. Printre clădirile emblematice de acest fel se numără Vila Minovici, Institutul Geologic Român, „Bufetul de la Șosea” și Palatul Vama Poștei. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.