Vin Sarbatorile de iarna. Totul e frumos: atmosfera, brazi, globulete si Mosi Craciuni la tot pasul, aceeasi sufragerie in care se strang toate rudele – sau macar o parte din ele – la masa imbelsugata. Aceleasi glume si amintiri depanate in fiecare an in fix aceleasi momente ale serii, aceleasi CD-uri cu colinde, aceleasi feluri de mancare cu gusturile lor care parca ti s-au intiparit in memorie, aceleasi…
Apoi vine Revelionul. Aproape ca stii meniul pe de rost: la ora X servim antreurile, la ora Y friptura, sampania musai la 12 fara cinci minute, ca sa nu ne prinda Anul Nou cu paharele goale…Stop!
Nu-i asa ca simti nevoia unei schimbari? Ca vrei sa petreci Sarbatorile de iarna intr-un fel aproape unic si sa uiti – macar anul acesta – de varianta lor clasica?
Perfect, pentru ca exista in Romania cateva locuri in care vei gasi “altceva”, fie ca e vorba de intoarcerea la traditiile strabunilor nostri, de un Craciun trait “la tara”, fie ca vorbim de un Revelion cu adevarat unic, petrecut intr-un hotel de gheata. Dar ca sa poti face o alegere corecta, iti prezentam mai jos cateva variante: Marginimea Sibiului, Hotelul de Gheata de la Balea Lac si statiunea Paltinis. Acestea se afla, de altfel, in topul preferintelor pentru petrecerea timpului liber atunci cand vine vorba de Sarbatorile de iarna.
Marginimea Sibiului
Daca ti-a trecut prin minte sa petreci Craciunul la Marginimea Sibiului, sa stii ca a fost un gand bun. Localnicii din Marginime stiu sa trezeasca in fiecare turist sentimentul plinatatii, aidoma celui pe care il simti cand esti copil. Sa fii intampinat cu celebra branza de Sibiu, carnati, toba, caltabos, sorici si carne afumata, toate preparate in casa dupa metode traditionale vechi de o suta de ani nu-i de ici, de colo. Iar turistii stiu asta, si se inghesuie in fiecare an sa-si rezerve un loc in pensiunile din regiune.
Daca vrei ceva de genul acesta, adica un Craciun de basm, Pensiunea Bunica Eugenia din Sibiel este tot ce-ti trebuie. Nu doar ca vei gasi toate aceste preparate traditionale de porc, dar vei putea descoperi in cele cateva zile pe care le vei petrece in regiune satele din Marginimea Sibiului, Targul de Craciun amenajat in centrul vechi al orasului Sibiu, te poti plimba cu sania trasa de cai sau poti face drumetii prin imprejurimile satului. Nu vei rata nici spectacolul oferit de Cetele de Juni din Marginimea Sibiului.
Oferta de Craciun: Pachet demipensiune 5 zile – 700 lei/persoana sau pachet pensiune completa 5 zile – 790 lei/persoana. Copiii sub 3 ani au gratuitate, iar cei intre 3 – 12 ani au reducere 50%. Pachetul de servicii contine cazare, demipensiune zilnica/pensiune completa, masa festiva traditionala de Craciun si colindatori in ziua de Craciun. Mancarurile si bauturile alcoolice si nealcoolice sunt traditionale, specifice sarbatorilor si sunt la discretie.
Balea Lac (Muntii Fagaras)
Daca vrei ceva cu adevarat unic, cum ar fi o combinatie intre aventura si distractie, atunci iti sugeram sa alegi Hotelul de Gheata de La Balea Lac. Este singurul hotel de gheata din Romania, construit la peste 2.000 m altitudine, si este o experienta pe care poti sa o traiesti anul acesta din 20 decembrie, pentru ca atunci va fi inaugurat Hotelul de gheata. Si daca nu mai gasesti locuri libere de Craciun sau Revelion, nu te intrista: petrecerile continua pana in aprilie 2015 sau chiar in mai, in functie de conditiile meteo.
Tema din acest an este Zodiacul, astfel incat turistii se vor putea caza (in limita locurilor disponibile) sub semnul Berbecului, Leului, Capricornului sau intr-una din camerele rezervate celorlalte noua zodii – fiecare camera va avea cate un semn zodiacal sculptat in gheata.
Alaturi de hotel vor fi construite alte trei camere de tip iglu, unite de un hol central si coridoare, precum si Biserica de gheata (deja celebra).
Veti avea la dispozitie, tu si prietenii tai, paturi, blanuri si saci de dormit, astfel incat sa aveti un somn linistit. De asemenea, in holul central al hotelului vor exista barul si restaurantul hotelului (mancarea va fi servita pe platouri de gheata si veti bea din pahare din gheata sculptata).
Oferta: camera dubla costa 440 de lei/noapte, iar un iglu 660 de lei/noapte.
Paltinis – schi, distractie si spa
Daca esti genul de turist care prefera sa intre in Noul An pe partie sau cat se poate de relaxat, atunci statiunea montana Paltinis din judetul Sibiu este perfecta pentru tine. Acolo gasesti tot ce-ti trebuie: trei partii de schi (Oncesti I si II si Daneasa) si cinci partii de schi fond, distractie cat cuprinde (la Arena Platos) si relaxare totala la spa.
Arena Platos se afla la un km distanta de statiunea Paltinis, in Poiana Poplacii (Muntii Cindrel) la o altitudine de 1.400 m. Complexul cuprinde 5 partii de schi cu grade diferite de dificultate, 4 instalatii de transport pe cablu, nocturna, tunuri de zapada, bar, snow fun parc cu nocturna. Iar daca nu esti un impatimit al sporturilor de iarna, poti sa te plimbi linistit pe marginea partiei, pe aleea cu povesti.
Si, de ce nu, poti sa te relaxezi apoi in zona de wellness a Hotelului Cindrel****, care se afla la doar cateva minute distanta de partia de schi si de telescaun. Zona de wellness ofera baie de aburi, sauna si cada cu hidromasaj, perfecte dupa o zi de schi. In plus, accesul este gratuit la sala de fitness si la piscina interioara.