Frumusețea naturală a locurilor îmbinată cu tradițiile păstrate autentic transformă satele românești în adevărate temple de liniște și relaxare, rupte parcă din povești. Dacă vrei să-ți amintești de perioada în care erai copil și mergeai la bunici, părăsește pentru un weekend agitația orașului și redescoperă frumusețea satelor din România. Travelminit îți prezintă 3 dintre mai frumoase sate pitorești unde să-ți petreci vacanța.
Viscri
Se poate spune că Viscri este unul din cele mai cunoscute și apreciate sate din România. Situată între Brașov și Sighișoara, această localitate surprinde atât prin specificul tradițional, cât și prin potențialul arhitectural. Când ajungi la Viscri trebuie neapărat să vizitezi spectaculoasa biserică fortificată, de origine săsească, ce a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Dacă vei urca scările turnului bisericii vei putea admira frumusețea întregului sat, de la înălțime.
Săpânța
Acest sat maramureșean a fost inițial cunoscut sub numele de “Zapancha”. Săpânța este o destinație foarte populară printre turiști, mai ales datorită celebrului Cimitir Vesel. Aflat în centrul comunei, ineditul loc de veci este renumit pentru mesajele amuzante și caracterizările satirice scrise pe cruci. Cu o estetică aparte, prin culorile vii ale crucilor și picturile cu personaje, Cimitirul de la Săpânța este o operă de artă populară cunoscută turiștilor de pe toate meridianele. În plus, acest loc are tradiții și obiceiuri specifice, unice în țară, precum sfințirea ”crucilor de hotar” în ziua de Rusalii.
Ciocănești
Ciocănești este un sat-muzeu, în care fiecare dintre cele 600 de case este construită în spiritul arhitecturii tradiționale. Ca să ajungi în sat, urmează drumul Suceava-Ciocăneşti-Cârlibaba. Îți vei da ușor seama că ai ajuns la destinație când vei vedea multe gospodării decorate cu motive inspirate din portul popular. În acest sat poți vizita muzeul ouălor încondeiate, care deține peste 1800 de exponate extrem de rare și valoroase, alături de muzeul etnografic, unde găsești războaie de țesut și alte unelte arhaice. Odată ce vei descoperi satul Ciocănești, te vei îndrăgosti iremediabil de el!
Toate aceste sate păstrează vie tradiția românească. Profită de faptul că Travelminit a început Săptămâna Albă a reducerilor și, până pe 21 noiembrie, achiziționează-ți cele mai avantajoase pachete de cazare, cu discount de până la 39%. Intră pe promoții.travelminit.ro și descoperă România autentică!