Timișoara, considerată primul oraș liber al României, a reprezentat întotdeauna un etalon cultural, istoric și social. Aici, fiecare obiectiv turistic are în spate o istorie aparte, arhitectura orașului fiind influențată atât de evuri diferite, cât și de culturi distincte, precum: Timișoara medievală în regatul maghiar, Timișoara otomană, Timișoara sub regimul comunist sau Timișoara din timpul Revoluției. Frumusețea și bogăția acestui oraș este reflectată în numeroasele, dar spectaculoasele sale obiective turistice. Tocmai de aceea, în rândurile ce urmează, Travelminit îți va descrie câteva din aceste locuri sculptate de istorie, dar mai puțin cunoscute turiștilor. Fiecare obiectiv pune în lumină un fragment de istorie vie.
Muzeul Satului Bănățean
Situat lângă aeroport, la marginea Pădurii Verzi din Timișoara se află singurul muzeu în aer liber din Vestul țării: Muzeul Satului Bănățean. Frumusețea acestui loc etnografic constă în armonia cu care se îmbină așezările mai multor civilizații populare, atât cea a românilor, cât și cele ale minorităților naționale. Aici sunt prezentate gospodării bătrânești și instalații de tehnică populară ce datează încă din sec XVIII. Partea centrală a muzeului e reprezentată de reconstituirea vieții sătești autentice, care avea în plan central o biserică de lemn, case, primărie, școală și nu în ultimul rând, cârciumă. Un alt element de autenticitate al muzeului e reprezentat de Aleea Etniilor, care, încă din anul 2000, aduce turiștilor o reprezentare asupra culturii multietnice prin diferite case tradiționale: Casa Maghiară, Casa Germană, Casa Slovacă, Casa Ucraineană şi Casa Sârbă.
Palatul Dicasterial
Palatul Dicasterial, construit pentru a ține loc de Parlament al Țării de Coroană, se întinde pe o suprafață atât de extinsă, încât intersectează 4 străzi și are 6 intrări în curțile interioare. Acest palat de justiție, construit între 1855 și 1860, găzduiește astăzi Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel. Construcția propriu-zisă a început deasupra unei cazarme, iar în perioada Voivodinei Sârbești, construcția Dicasterialului s-a intensificat, fiind în 5 ani finalizată, deoarece palatul trebuia să aibă rol de Parlament. Clădirea a fost însă folosită ulterior în administrație: Tribunal Regal, Procuratura Visteriei, Serviciul de Impozite, Inspectorat Școlar, Serviciul de Arhitectură, Directia Financiară, Oficiul Cadastral, Serviciul de Cartografie, sediul Poștei si al Telegrafului.
Podul Eiffel
Deasupra Canalului Bega din Timișoara a fost construit ”Podul Metalic” încă din 1870. Cu toate acestea amplasarea lui de-a lungul timpului a fost mutată. Acest monument istoric în anul 1913 a fost demontat și mutat între strada Turcească și Strada Soarelului. Având o lungime de 40 de m această construcție metalică realizată de Căile Ferate din Reșița este strict un pod pietonal. Deși în anii 1970 a apărut în presă legenda conform căreia podul a fost realizat de Alexandre Gustave Eiffel, această idee este un fals istoric.
Bastionul Maria Theresia
Aflat chiar în centrul orașului, Bastionul Theresia din Timișoara este singurul rămas din perioada apartenenței Banatului la Imperiul Austriac. Parte a vechii Cetăți, acesta a fost inițial denumit Ravelinul Depozitului de Proviant, fiind construit între anii 1730-1735, iar în 1744 a fost redenumit Bastionul Theresia, în onoarea arhiducesei Maria Terezia a Austriei. Deși inițial a fost destinat depozitării alimentelor, astăzi Bastionul găzduiește diverse expoziții, spații comerciale, chiar și săli de evenimente.
Timișoara are darul de a te surprinde prin frumusețea sa la fiecare pas, iar dacă îți dorești să descoperi locurile reprezentative din țara ta, intră pe www.travelminit.ro și rezervă-ți o vacanță în România.