Îi fain tare Clujul! Și nu ne referim doar la Cluj-Napoca, unul dintre orașele noastre preferate din România, ci și la locurile din apropierea sa. Fostă capitală europeană a tineretului, Cluj-Napoca are farmecul său aparte, iar clujenii știu sigur cum să se distreze și să se bucure de tot ceea ce are acest oraș de oferit și nu numai. De aceea, mai ales în weekenduri, locuitorii orașului „fug” spre locurile superbe din apropiere.
Prin urmare, dacă te întrebi care sunt cele mai populare dintre acestea, am pregătit pentru tine o listă cu obiective cheie pe care ar trebui să le incluzi în planurile de vară.
Iar asta nu e tot. Pentru că vrem să te bucuri de o vară plină de experiențe memorabile în România, am pus la cale o campanie care te aduce cu un pas mai aproape de o vacanță de vis. Cum poți participa? Rezervă cazare pe www.travelminit.ro, participă la concursurile cu premii săptămânale de pe pagina noastră de Facebook sau achiziționează un pachet de pe promotii.travelminit.ro pentru a primi bilete la tombola care îți poate aduce vara aceasta un sejur în Deltă, la Poiana Brașov și la Băile Herculane. Află toate detaliile pe: https://travelminit.ro/vacanta-de-vis.
Lacul Tarnița
Printre cele mai frumoase lacuri din România, Tarnița este cunoscut atât pentru peisajele sale încântătoare, cât și pentru petrecerile de vară organizate de grupuri de tineri aici. Cabanele din zonă oferă camere cu priveliști către lac și intimitate, astfel încât locul acesta este perfect și pentru cei care vor să aiba parte doar de liniște, fără a fi deranjați de cei din jur.
Pontoantele de pe lac sunt puncte perfecte pentru fotografii, iar pădurea din jurul lui poate servi drept loc de „adăpost” când ai nevoie și de puțină răcoare.
Salina Turda
Nu știm la ce te aștepți când îți propunem o vizită la Salină, însă, știm sigur că Salina Turda te va surprinde prin frumusețea sa și diversitatea activităților pe care le poți face aici. De la vizite în scop medical, până la distracție pentru întreaga familie, Salina Turda este printre cele mai inedite excursii de câteva ore pe care le poți face în apropiere de Cluj-Napoca.
Aici te poți relaxa alături de cei dragi, fie că alegi să te plimbi cu barca pe lac, să faci tururi ghidate prin camerele salinei sau să te destinzi în spațiul de joacă special amenajat.
Salina Turda este cunoscută, în primul rând, pentru beneficiile sale pentru organism, fiind recomandată pentru vindecarea afecțiunilor respiratorii.
Cascada Vălul Miresei
Situată în Răchițele, Cascada Vălul Miresei are o înălțime de 30 de metri. Dacă iarna locul se transformă într-un adevărat spectacol de gheață, vara devine una dintre cele mai frumoase drumeții pe care le poți face în apropiere de Cluj.
Aflată la o altitudine de 1000 de metri, Cascada impresionează și prin forma sa de voal, de unde și numele sugestiv pe care l-a primit apoi. Tot în ceea ce privește numele, există o legendă conform căreia o mireasă ar fi căzut de pe stâncile din jurul cascadei, iar voalul ei ar fi rămas agățat de acestea.
În zona cascadei se află și Vârful Vlădeasa, al doilea cel mai înalt vârf din munții Apuseni și printre cei mai spectaculoși, preferat de mulți dintre iubitorii de munte. Înainte de a porni la drum, îți sugerăm, totuși, să te pregătești cu echipament corespunzător, întrucât în zonă se află vipere berus, cele mai răspândite dintre șerpii veninoși de la noi din țară.
Castelul Banffy
Dacă ești fan al festivalurilor de vară, atunci, cu siguranță, Electric Castle de la Castelul Banffy (Bonțida) este printre preferatele tale când vine vorba de muzică bună, distracție și prieteni. Despre castelele noastre favorite, am scris și aici.
Iar pentru o experiență autentică, îți recomandăm să vizitezi zona și în afara perioadei de festival, pentru a afla mai multe despre istoria castelului. Conform arhivelor, familia Bánffy a intrat în posesia domeniului de la Bondița în secolul al XIV-lea, iar castelul, supranumit și „Versailles-ul” Transilvaniei, a căpătat forma finală în secolul XIX.
Deși castelul a trecut prin jafuri, incendii și tot felul de atacuri de-a lungul anilor, frumusețea sa și energia pe care o ai când ești aici sunt intacte.
De asemenea, în curtea castelului te poți relaxa la picnic, alături de cei dragi, pentru o după amiază perfectă.
Iar dacă îți dorești să explorezi și zona montană a Clujului, îți recomandăm să te îndrepți către Muntele Băișorii, în stațiunea considerată a fi a doua din Europa ca nivel al concentrației de ozon. Aer curat și libertate pură! În privința cazării nu trebuie să îți faci griji, pentru că tocmai ți-am pregătit o ofertă de neratat la Transylvania Villa&SPA de la Muntele Băișorii: https://promotii.travelminit.ro/oferta/transylvania-villa-spa-muntele-baisorii
Sperăm ca sugestiile de mai sus să intre pe lista ta de excursii de o zi din Cluj-Napoca, iar pentru un sejur cu adevărat perfect, rezervă-ți cazarea preferată, chiar de pe site-ul nostru.