Cand ajungi la Lacul Sfanta Ana, da o fuga si pana in statiunea Baile Balvanyos. Sunt doar zece kilometri distanta, asa ca nu te abati prea mult din drum. Statiunea este renumita pentru izvoarele sale minerale si mofetele care trateaza afectiunile reumatismale si hipertensiunile arteriale, insa peisajul pe care-l ofera si posibilitatile de recreere sunt la fel de „tamaduitoare”. Va oferim, in cele ce urmeaza, cateva sugestii de petrecere a timpului liber, idei de ce obiective puteti sa vizitati in zona, dar si unde gasiti oferte de cazare.
Statiunea Baile Balvanyos este amplasata la o altitudine de aproape 900 de metri, in muntii Bodoc (Carpatii de Curbura), aproape de orasul Sfantu Gheorghe din judetul Covasna. Este rezultatul contopirii a trei mici bai, cea mai veche fiind Saua Sosmezo (sau Puturosul de la Turia).
Specificul zonei il reprezinta mofetele umede, acele emanatii post-vulcanice, care nu sunt altceva decat amestecuri de bioxid de carbon si gaze sulfuroase, statiunea fiind folosita pentru tratamente balneare inca din 1895, cand Csiszar Denes a infiintat prima baie cu mofeta la poalele muntelui Csoma. In jurul acestor mofete sunt amenajate in aer liber bazine de lemn, cu apa rece, sulfuroasa. Sunt raspandite peste tot prin padurea de brazi.
De asemenea, in statiune exista foarte multe izvoare cu ape feruginoase, care formeaza lacuri ruginii. E lesne de inteles ca aerul, puternic ozonat de altfel, este si sulfuros. Insa peisajul face toti banii, oferindu-le turistilor o adevarata oaza de relaxare. Balvanyos este o zona destinata cu precadere pasionatilor de drumetii si de plimbari pe cararile din padure.
Lacul Sfanta Ana nu este singurul obiectiv pe care il puteti vizita; la lac puteti ajunge din Balvanyos cu masina sau cu bicicleta. E bine sa stiti ca, desi nu sunt decat vreo 14 kilometri de parcurs, mai mult de jumatate ii veti face la deal, asa ca putina conditie fizica nu strica.
In Balvanyos aveti la dispozitie numeroase trasee de parcurs. Timp sa aveti! Unul dintre cele mai frumoase circuite este cel care duce la Pestera Sulfatara (sau Pestera Puturoasa, cum i se mai spune) In micuta grota nu va veti putea aventura mai mult de 7 metri in adancime, din cauza gazelor emanate, insa va puteti relaxa pe una din bancutele amplasate de o parte si de alta a peretilor de stanca, aflate la intrare, in interior. Daca ajungeti aici cu o durere de spate, de gat sau de articulatii, dupa cateva minute veti simti cum ele zboara ca prin farmec.
In Pestera Ucigasa nu e indicat sa intrati – asa cum sugereaza si numele, „ucide” tot. Emanatiile de gaz sunt mult mai puternice in aceasta pestera, iar asta se simte chiar de la intrare. Concentratia de bioxid de carbon este de aproape 99%. Merita insa sa vizitati ruinele Cetatii Balvanyos, una dintre cele mai vechi cetati ale zonei, care dateaza de prin secolul XII. Din intregul ansamblu arhitectural, turnul cetatii este cel mai vechi. Ca sa ajungeti la ruine, trebuie sa urmati drumul care duce spre Varful Mijlociu, apoi spre drumul Cetatii. Marcajul este punctul galben, iar traseul nu dureaza mai mult de o ora din Baile Balvanyos.
Daca vreti trasee mai lungi, iata cateva sugestii:
• Baile Balvanyos – Buffogo – Madartemeto – Pestera Gyilkos (durata: 5 ore; marcaj: punctul albastru)
• Balvanyos – Baile Csiszar – Pustia Csoma – Pestera Begyenko – Balvanyos (este un circuit de 5 ore de mers; marcaj: crucea albastra)
• Turia – Pestera Pucioasa (durata: 1 ora 1; marcaj: punctul albastru)
Cum ajungem
Cu masina: cel mai scurt drum, venind dinspre Bucuresti, este cel prin Brasov, iar traseul este urmatorul: Bucuresti – Ploiesti – Brasov – Sfantu Gheorghe – Targu Secuiesc – Balvanyos (245 km).
Daca vii din Timisoara, poti sa urmezi acest traseu: Timisoara – Lugoj – Deva – Sebes – Sibiu – Brasov – Sfantu Gheorghe – Targu Secuiesc – Balvanyos (495 km)
Cu trenul: daca optati pentru aceasta varianta, indiferent din ce directie veniti, trebuie sa alegeti o ruta care ajunge in gara Tusnad. De acolo, veti continua drumul pana in Baile Balvanyos cu un microbuz.
Unde ne cazam
Grand Hotel Balvanyos****
Complexul hotelier este perla statiunii Baile Balvanyos. Renovat complet, hotelul dispune de o amplasare foarte buna (in centrul statiunii) si de numeroase facilitati pentru tratament. Situat in mijlocul padurii, locatia ofera turistilor nu doar liniste, ci si aer curat, devenind astfel una dintre cele mai atractive destinatii pentru recreere si relaxare ale statiunii. Si nu doar atat: hotelul dispune de dotari moderne, perfecte pentru reusita unor intalniri de afaceri sau conferinte. Exista 4 sali de conferinta, dotate cu echipamente de ultima ora, iar restaurantul ofera preparate pentru toate gusturile: traditionale si internationale.
In incinta hotelului exista un centru de inchirieri biciclete (complet echipat), perfecte pentru drumetiile mai lungi pe potecile din padure. Iar daca vreti si mai multa adrenalina, in zona a fost amenajat si un parc de aventura, cu trasee suspendate prin copaci sau pe piloane.
Tarif*: 260 de lei camera dubla/noapte (cu mic dejun)
* Tarif valabil in perioada 30-31 mai 2015