Iti vine sa crezi ca mai este atat de putin pana la sfarsitul anului? Da, se duce si 2015. Si iti vine sa crezi ca vorbim deja de planuri pentru vacanta de iarna? Vrei sau nu vrei, iti convine sau nu, ea se apropie si ar fi cam neplacut sa te gaseasca nepregatit, asa ca lasa pentru cateva minute proiectele la care lucrezi si vezi unde ti-ai putea petrece vacanta de iarna din acest an, impreuna cu prietenii sau cu familia.
1. Organizeaza un circuit al Targurilor de Craciun din Romania
De circuite ale targurilor si pietelor de Craciun din Europa ai tot auzit si ai si fost probabil intr-o vacanta de acest tip. N-ar suna rau sa iti organizezi singur acum un circuit al targurilor de Craciun din Romania. Ai putea sa incepi cu piata de Craciun din Capitala (Bucharest Christmas Market), sa continui cu cea din Brasov (Christkindlesmarkt Kronstadt) si apoi cu minunatul Targ de Craciun din Sibiu. Aromele de cozonac si de kurtos kolacs, langosi, clatite cu ciocolata, vin fiert si ciocolata calda, ceaiuri cu aroma de portocala, scortisoara si mere coapte te vor purta apoi spre Oradea, pentru ca la finalul circuitului sa te bucuri de Targul din Timisoara. Iar bonus, pentru ca drumul trece oricum pe langa sate sau prin mijlocul lor, ai ocazia sa vezi si cateva traditii si obiceiuri romanesti de Craciun.
Oferte de cazare ai pe alese, dar tine cont ca trebuie sa faci rezervari din timp. Nu esti singurul care alege sa-si petreaca inceputul vacantei de iarna intr-un astfel de circuit.
2. Invata sa schiezi
Vine iarna si toata lumea vorbeste de “vacanta la schi”. Mai putin tu, pentru ca – deh! – nu ai vrut sau nu ai avut timp sa inveti sa schiezi. Ce-ai zice daca in vacanta din decembrie te-ai ocupa si de asta? In statiunile de pe Valea Prahovei se organizeaza cursuri de schi atat pentru copii, cat si pentru adulti, individual sau in grup. Alege-ti de aici varianta care iti place si fa-ti rezervarile. Dupa o saptamana pe partia de schi te vei intoarce mult mai stapan pe situatie si cu mult mai multa incredere in tine. Si nu vei mai privi cu jind, de pe margine, la miscarile gratioase ale schiorilor.
3. Viziteaza sau dormi in Hotelul de gheata de la Balea Lac
La Balea Lac este frumos in orice anotimp, insa cand vine iarna, parca totul este mult mai frumos. Iar lacul inghetat din masivul Fagaras devine un loc unic in Romania, odata cu transformarea sa intr-un superb hotel de gheata. Camerele hotelului construit din cuburi mari de gheata scoase din lac atrag in fiecare an mii de turisti romani si straini. Unii prefera sa transforme acest loc intr-un cadru pitoresc de nunta, mai ales ca in incinta hotelului se construieste, de obicei, si o biserica de gheata. Altii vor mult mai mult, si aleg sa experimenteze o noapte dormita in hotelul de gheata. Ca idee de vacanta, ai putea incerca si tu sa petreci “o noapte de gheata” in hotelul de la Balea Lac sau cel putin sa-l vizitezi.
4. Petrece vacanta de sarbatori in Maramures
N-am fi foarte subiectivi daca am spune ca cele mai frumoase sarbatori de iarna sunt cele petrecute in Maramures, alaturi de familie. Gasesti aici cel putin sapte motive pentru care merita sa vizitezi in aceasta iarna Maramuresul si poti profita de vacanta ca sa-ti pui planul in aplicare. Vei avea ocazia sa asisti la un spectacol de Viflaim (un spectacol de teatru religios, jucat pe o scena in fata bisericii) si sa asculti colindele cantate de feciorii din sat, imbracati in minunatele lor straie populare. Ziua poti sa te plimbi cu sania trasa de cai mandri, impodobiti la fel de frumos. Sarbatoarea Craciunului capata o frumusete aparte in Maramuresul nostru drag. Si-apoi, mai ai un motiv: la fiecare sfarsit de decembrie, in Sighetu Marmatiei se organizeaza un Festival al Datinilor si Obiceiurilor de Iarna. Si-ar fi pacat sa-l pierzi.
5. Distreaza-te pe partiile de schi din Romania
De ce sa mergi la schi tocmai in Austria, cand ai aici in Romania atat de multe partii? Nu le luam in calcul doar pe cele de pe Valea Prahovei si din Poiana Brasov, desi pentru bucuresteni ar fi cea mai simpla varianta; dar nu si cea mai rentabila.
Partiile de schi din Straja (in Muntii Valcan), Paltinis (Muntii Cindrel), Baisoara (Muntele Baisorii) si din Vatra Dornei (Depresiunea Dornelor) pot oricand sa concureze cu cele din Sinaia, Azuga, Busteni si Predeal. In privinta dotarilor, pentru ca in ceea ce priveste linistea si relaxarea, primele ofera de departe cea mai buna optiune pentru o vacanta traita la maxim.