Alba – Iulia, cunoscuta si ca cealalta Capitala, este resedinta de judet a judetului Alba. Cunoscuta pentru insemnatatea istorica, vechiul Apulum, Alba – Iulia de astazi, este orasul in centrul caruia se ridica una dintre cele mai superbe cetati din tara – Alba Carolina. Orasul se afla in sud-vestul Transilvaniei si a servit drept capitala a Transilvaniei pana in anul 1711. Strazile, cladirile si chiar oamenii respira istorie in acest superb oras ce poate da cateva lectii Bucurestiului in legatura cu modul cum ar trebui sa se prezinte.
Cazare in Alba – Iulia
Pentru cei carora bugetul le-o permite, unitatile de cazare din Alba – Iulia au multe de oferit. Cu o serie de unitati de cazare in plin centru al cetatii, turistii pot opta sa nu iasa deloc din atmosfera medievala si pot trai senzatia ca pasesc inapoi in timpul de glorie fara a pierde deloc din confortul erei moderne.
O astfel de locatie de cazare a fost inaugurata in urma cu 2 ani pentru a sarbatori incheierea lucrarilor de restaurare a superbei cetati Alba Carolina.
Hotelul Medieval aflat exact in centrul cetatii se foloseste de una dintre cladirile fostei cazarme, cladire considerata monument istoric vechi de peste 300 de ani. In hotel s-au investit sume imense pentru a pastra atmosfera si valoarea istorica, reusind totusi sa le aduca la luxul si rafinamentul la care turistii se asteapta atunci cand platesc sumele percepute pentru cazarea intr-o unitate de 5 stele.
Daca nu se reuseste obtinerea uneia dintre cele 28 de camere decorate in stil medieval din diverse motive (de obicei camerele sunt pline pentru cei ce nu fac rezervari dinainte), turistii se pot totusi bucura de superbul Hotel Medieval din prisma celor 3 restaurante ale acestuia.
Pentru turistii cu buget restrans exista numeroase alte optiuni de cazare din toate categoriile de clasificare in Alba-Iulia si imediata vecinatate.
Cafenele in Alba – Iulia
Turistii din Alba- Iulia pot petrece un weekend intreg in oras fara a se indeparta prea tare de zona cetatii Alba Carolina. Locul este exploatat turistic asa cum multe zone din tara ar trebui sa fie exploatate, cu numeroase restaurante, cafenele si hoteluri, dar si zone de relaxare.
Cafeneaua Carolina este locul ideal pentru micul dejun sau cafeaua de dimineata inainte de o plimbare lunga si satisfacatoare prin oras. Renovata complet in primavara aceasta, cafeneaua ofera o serie de mese cu umbrele in aer liber dupa modelul cochetelor cafenele din alte orase europene.
Pranz si Cina
Delacroix, restaurantul aflat pe strada Regina Maria la numarul 2 este unul dintre restaurantele cu cele mai multe review-uri pozitive primite atat de la turistii autohtoni cat si de la cei straini. Bucataria Delacroix este o combinatie intre delicatese, bucatarie frantuzeasca, bucatarie mediteraneana si Fusion Cuisine.
Pentru o experienta completa intr-un oras care pare inca pe jumatate scaldat intr-o aura ce nu apartine acestei ere, cina sau pranzul la un restaurant cu specific medieval vor face vacanta de neuitat. Restaurantul hotelului Medieval ridica arta culinara romaneasca la mare cinste, servindu-si oaspetii in 3 sali de inspiratie medievala, fiecare cu o denumire specifica: Sala Frumoasei Privelisti, Sala Regala sau Sala de Nord.
Obiective Turistice in Alba – Iulia
In Alba – Iulia, cei mai multi turisti vor descoperi ca nu se satura de centrul istoric al orasului si superba cetate Alba Carolina.
1. Cetatea Alba Carolina
Cetatea Alba Carolina este locul in care se ajunge usor, dar de care turistii se despart greu. Alba Carolina, centrul celeilalte capitale este un loc in care istoria este vie si poate fi respirata, simtita si traita. Cetatea este deschisa publicului si numeroaselor evenimente ce au loc periodic in perimetrul acesteia. Ea merita vizitata fara un program strict si chiar fara ghid pentru a o putea lua la pas si a o descoperi pe indelete.
2. Catedrala Reintregirii
Construita intre anii 1921 si 1923, Catedrala Reintregirii sau Incoronarii unde se afla astazi sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din oras, este o biserica in forma de cruce greaca, cu pronaos dreptunghiular si trei unitati de bolta, dominata de un turn cupola de 58 m.
3. Catedrala Romano – Catolica
Catedrala din oras este considerata cel mai valoros monument arhitectural medieval din Transilvania. Construita in secolul XIII, Catedrala Romano-Catolica adaposteste si astazi sarcofagul lui Iancu de Hunedoara si a unor membri a familiei acestuia.
4. Palatul Principilor
In imediata apropiere a catedralei Romano – Catolice se afla Palatul Principilor construit in secolul XV. Palatul a fost resedinta principala pentru numerosi principi ai Transilvaniei. In perioada de un an cuprinsa intre 1599 si 1600, Palatul Principilor a servit ca resedinta pentru Mihai Viteazul.
In fata palatului, turistii pot admira statuia lui Mihai Viteazul lucrata in bronz de catre Oscar Han. Statuia il prezinta pe voievod ecvestru si cuprinde un basorelief cu o lungime de aproximativ 6 metri si o latime de 3 metri ridicat in cinstea primii uniri politice a principatelor romanesti.
5. Muzeul National al Unirii
Cine ajunge in Alba – Iulia si nu viziteaza muzeul Unirii pierde unul dintre cele mai importante obiective turistice istorico-culturale din intreaga tara. Adapostit in cladirea Babilon ce a fost ridicata intre anii 1851-1853 cu scop militar, muzeul se desfasoara in peste 100 de incaperi.
Tariful pentru accesul in muzeu este de 4 lei pentru copii, elevi, studenti si pentru seniori cu varsta de peste 65 de ani, iar pentru adulti, taxa este de 8 lei.
Muzeul este deschis de marti pana duminica intre orele 10:00 si 15:00.
6. Echitatie
Iubitorii sportului ecvestru pot profita de vacanta petrecuta in Alba – Iulia pentru a se destinde in centrul de echitatie deschis in vara lui 2009 in interiorul Cetatii Alba Carolina.
Centrul este deschis zilnic de la ora 9:00 la ora 21:00 si practica tarife putin mai piperate decat cele ale altor centre de acest gen, cu 50 de lei pentru 30 de minute sau 100 lei pentru o ora de calarit.