Succesul primei experiențe pe schiuri depinde de mai mulți factori. Printre aceștia se numără echipamentul, condiția fizică, dar mai ales pârtia aleasă.
Dacă vrei să înveți cum să schiezi, dar nu ai crescut înconjurat de persoane pasionate de sporturile de iarnă, poate fi copleșitor să planifici o excursie care să aibă drept scop învățarea mersului pe schiuri. Vestea bună este că există, de fapt, câteva stațiuni de schi frumoase pentru începători, în România. Avem 10 opțiuni fantastice pentru oricine caută pârtii de schi pentru începători: destinații cu zăpadă, cu pârtii îngrijite și o mulțime de activități în afara pârtiei, pentru acele zile în care dorești să iei o pauză și să te relaxezi.
Harghita Mădăraș
Purtând numele celui mai înalt vârf al Munților Harghita, Harghita Mădăraș (1801 m), stațiunea oferă o gama bogată de activități pentru turiștii care o vizitează. Este una dintre cele mai spectaculoase stațiuni de schi și snowboard din Transilvania. Localitatea dispune de 6 pârtii de schi și snowboard care au o priveliște de vis!
Condiții pârtii de schi: În total sunt 6 pârtii. Una de începători (plus una de copii), restul pârtiilor sunt medii și dificile (plus una extremă).
Comuna Mădăraș se află în județul Harghita. Pentru a ajunge puteți urma ruta Bacău-Miercurea Ciuc-Harghita Băi-Gheorghieni, se continuă drumul spre Odorhei și apoi ajungeți în Harghita Mădăraș. Se poate ajunge și prin Piatra Neamț-Lacul Roșu – Gheorghieni -pasul Strâmba – spre Odorheiul Secuiesc.
Pârtiile Icoana, Cavnic
Acestea sunt deservite de o pârtie pentru începători dotată cu baby lift, două trasee pentru snowtubing și o pârtie pentru sănii, dar și două pârtii de nivel mediu, respectiv 750m (echipate cu teleschi și nocturnă). Cavnicul, datorită unei conjuncturi microclimatice, are un număr mare de zile de iarnă și este cunoscut ca fiind polul zăpezii din Maramureș, lucru care constituie un avantaj pentru cei ce iubesc sporturile de iarnă.
Pârtiile Icoana sunt situate în Munţii Gutin în judeţul Maramureş, găsindu-se la ieșirea din orașul Cavnic spre Ocna Șugatag. Pentru a ajunge la pârtiile Icoana puteți urma ruta dinspre Baia Mare cu maşina pe drumul naţional DN18 până în Baia Sprie, apoi pe drumul judeţean ce leagă Baia Sprie de Cavnic, traversând satele Șișești, Dănești și Șurdești. Dinspre Cluj se poate ajunge mai repede prin Târgu Lăpuș, dinspre Sighetu Marmației prin Ocna Șugatag, iar dinspre Bistrița pe Valea Izei.
Rânca
Șansele să fie zăpadă în această stațiune sunt întotdeauna ridicate. La Rânca se practică nu numai schi, ci și alte sporturi de iarnă precum snowboard, patinaj, săniuș, snowmobil. Stațiunea dispune de 4 pârtii de schi, toate dotate cu teleschi. Cea pentru începători e dotată cu nocturnă și e în centrul staţiunii, iar cea pentru avansaţi continuă peste vârf.
Pârtia de schi Piricske
Partia de schi și snowboard Piricske se află în județul Harghita și aparține de comuna Ciceu. Pârtia Piricske este o pârtie roșie cu un grad ușor-mediu de dificultate și are o lungime de 300 de metri. Are o diferență de nivel de 54 de metri, o înclinație de 24% și este deservită de o instalație de transport pe cablu de tip teleschi.
Accesul este facil cu mașina personală urmând ruta de la ieșirea din Miercurea Ciuc pe DN 13 A, iar după 15 kilometri vei observa indicatorul către Piricske.
Pârtia Clăbucet, Predeal
Una dintre cele mai cunoscute stațiuni montane din România dispune de opt pârtii de schi, cu grade diferite de dificultate. Pentru cei care abia descoperă tainele acestui sport de iarnă este recomandată pârtia Clăbucet Școala, poziționată la baza pârtiei Clăbucet Sosire, în incinta complexului Clăbucet. Gradul de dificultate este foarte ușor, iar lungimea pârtiei are 200 m. Este dotată cu transport cablu, instalație cu zăpadă artificială și instalație nocturnă.
Vârtop, Arieșeni
Domeniul schiabil de la Vârtop are 3 pârtii, a doua fiind cea recomandată pentru persoanele începătoare. Acolo veți găsi inclusiv instructori care vă vor iniția în acest sport de iarnă. Lungimea pârtiei este de 430 m, iar diferența de nivel de 100 m. Deși este mică, pârtia este bine dotată, are nocturnă și tunuri de zăpadă. Zona turistică Vârtop se află la limita Parcului Natural Apuseni.
Domeniul Schiabil Straja
În această stațiune, pasionații de schi au la dispoziție 26km împărțiți în 12 pârtii care pornesc de la altitudinea minimă de 750m până la altitudinea maximă de 1868m. Dintre cele 12 pârtii, pârtia Constantinescu, pârtia Sf. Gheorghe și Platoul Soarelui sunt recomandate pentru persoanele începătoare.
Pârtia Oncești, Păltiniș
Pârtia Oncești se află în stațiunea Păltiniș, situată la 33 de kilometri de orașul Sibiu. Fiind una dintre cele mai vechi stațiuni montane, aceasta dispune de șapte pârtii care se adresează atât începătorilor, cât și avansaților. Două dintre cele șapte, respectiv pârtiile 1 și 2 au un grad de dificultate ușor, recomandat începătorilor în sporturile de iarnă. Pârtia este prevazută şi cu un teleschi de 400m pentru incepători si copii, cu o diferenţă de nivel de 138m.
Pârtia Bran-Zănoaga
Pârtiile Zănoaga se află la 3 km de centrul Branului și anume urcând pe drumul Porții. Ansamblul de pârtii din zona Zănoaga constituie primul domeniu schiabil din zona Bran – Moeciu – Fundata. Zona cuprinde 3 pârtii, fiecare cu teleschiul propriu. Pârtia Zănoaga se află printre recomandările Travelminit destinate schiorilor începători, întrucât dispune de multiple variante de coborâre.
Pârtie de Schi Sovata
Dacă nu știi să schiezi nu înseamnă că trebuie să privești la ceilalți, mai ales dacă îți dorești să descoperi cum e viața în clăparii de schi. Pârtia de Schi Sovata este recomandată dacă vrei să stăpânești tainele acestui sport. Chiar lângă pârtia cu un grad de dificultate ridicat este amenajată și o pârtie dedicată începătorilor de 350 de metri lungime, completată de o pistă de tubing și tobogan.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.
Foto: dreamstime.com