3 destinații de explorat în Munții Apuseni

Dacă ești în căutare de experiențe alpine vara aceasta, munții Apuseni sunt de neratat. Admirați pentru frumusețea lor indiferent de sezon, rămân una dintre destinațiile preferate de români și de europeni deopotrivă. Îți propunem 3 atracții în munții renumiți pentru relieful carstic impresionant, care cu siguranță te vor uimi.

Parcul Natural Apuseni

Câștigând titlul de EDEN (Destinație Europeană de Excelență), Parcul Natural Apuseni este situat în partea centrală munților cu același nume, și se întinde de-a lungul județelor Bihor, Cluj și Alba. A fost numit rezervație naturală protejată și conține o mulțime de opțiuni pentru turiștii dornici de explorare. Printre cele mai cunoscute se numără peștera Scărișoara, Poiana Florilor, Peștera Urșilor și cascada Valul Miresei. 

Un alt aspect important prin care se remarcă această rezervație naturală este diversitatea florei și a faunei, găzduind peste 1300 de specii de animale și peste 1550 specii de plante. 

Vf. Cucurbăta Mare (vârful Bihor)

Pasionații de drumeții trebuie să includă pe listă cel mai înalt vârf din munții Apuseni, cu impresionanta altitudine de 1849 m. Aceștia au la dispoziție Traseul 60 Bandă Albastră care face legătura dintre stațiunea Arieșeni și vârful montan. Orele de drumeție vor fi recompensate cu o priveliște de poveste. Deși este un traseu lung, este accesibil pentru majoritatea vizitatorilor, fără prea multe dificultăți. Varianta de a străbate traseul cu ajutorul autoturismului personal este  posibilă, iar pasionații de ciclism pot de asemenea să ia în considerare această destinație. 

Citește și: Lacul Oașa – paradisul situat la doi pași de Transalpina

Râpa Roșie

Situată în județul Alba, la scurtă distanță de Apuseni, rezervația naturală Râpa Roșie se află la doar câțiva kilometri de orașul Sebeș și este situată pe malul drept al Secașului Mare. Numită și „micul canion al României” de către cei care au străbătut-o, nu încetează să uimească prin fauna deosebită și elementele de microrelief impresionante. 

Această destinație este unică în România, prin componența ei geologică, fiind compusă din argilă roșie și gresii cenușii. Turiștii pot ajunge la rezervație pornind din Sebeș spre satul Daia Română, iar până la bazele stațiunii este posibil accesul cu mașina.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.