Breb, tărâmul magic al Maramureșului

Dacă încă aveți dor de o plimbare la munte, dar cu toate astea vreți să evitați aglomerația, Travelminit vă propune o destinaţie de vacanţă inedită: Breb, unul dintre cele mai frumoase sate din România.

Cunoscut și ca Valea Castorilor, Breb este unul dintre cele șapte sate de pe Drumul Verde din aria Ecoturistică Mara-Cosău-Creasta Cocoșului. Drumul Verde face legătura între șapte arii protejate – Rezervația Creasta Cocoșului, Pădurea Crăiasca, Lacul Morărenilor, Tăurile de la Hoteni, Turbăria Iezerul Mare, Cheile Tătarului, Mlaștinile Poiana Brazilor –, pe de o parte, și șapte sate, pe de alta – Ocna Șugatag, Budești, Breb, Hoteni, Hărnicești, Desești și Mara.

Ce puteți vizita în Breb

Satul este locul perfect pentru reconectarea cu tradițiile, dar mai ales cu natura. Desprins parcă din povești, Breb este împodobit cu adevărate opere de artă. La fiecare casă veți vedea tradiționalele porți din lemn care arătau în trecut, dar și în prezent statutul social al deţinătorului. Cu cât porțile sunt mai împodobite și mai înalte, cu atât proprietarul este mai înstărit. Aceste porți sunt produse din stejar și ornate cu simboluri precum funia răsucită care semnifică infinitul dar şi legătura dintre cer şi pământ sau soarele care reprezintă viaţa.

În Breb veți găsi și una dintre cele opt biserici care fac parte din patrimoniul UNESCO, respectiv Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Un adevărat lăcaș desprins din vremurile de altădată, biserica este unul dintre cele mai semnificative monumente din Maramureş datorită vechimii construcţiei şi a turnului ce datează din 1531, dar şi pentru colecţia de picturi murale din interior, cu provenienţă din 1626. Veți regăsi aici icoane cu o vechime de peste 4 secole și, deși unele sunt doar parțial vizibile, acestea sunt de o frumusețe rară.

Breb 148 – Local food & garden este, de asemenea, un loc care nu trebuie ratat odată ajunși aici. Doi localnici au transformat o locuință veche într-o oază de liniște pentru cei care doresc să deguste mâncarea tradițională a zonei precum  preparate din porc, platouri de brânzeturi, zacuscă și salată de vinete, tocană de hribi cu mamaliguță și multe altele.

Satul Breb este perfect pentru drumeții, iar dacă doriți să admirați împrejurimile veți putea pot închiria biciclete, care sunt ideale pentru plimbările pe cărările din Munții Gutâi.

Satul Breb se află la 40 de kilometri de Baia Mare, în apropierea orașului Ocna Șugatag.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.

Foto: dreamstime.com