România în UNESCO: Pădurile Seculare de Fag

România încă se bucură de păduri unice în Europa, care au o diversitate de peste 200 de specii de arbori, fiind un adevărat paradis pentru iubitorii de natură, dar și pentru mediul înconjurător.  Unele dintre cele mai valoroase și mai bine păstrate păduri ale țării noastre sunt cele virgine de fag, care însumează aproape 24.000 ha. Datorită unicității, frumuseții, dar și rolului lor în păstrarea echilibrului ecosistemic, pădurile de fag din opt zone diferite ale țării au fost incluse pe lista Patrimoniului Mondial Unesco: Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled – Valea Cernei, Cozia, Codrul Secular Șinca, Groșii Țibleșului, Codrii Seculari Strîmbu-Băiuț și Codrul Secular Slătioara.

Izvoarele Nerei

Aria protejată Izvoarele Nereri este o rezervație naturală de tip mixt aflată în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului din Munții Banatului. Este locul ideal în care să îți încarci bateriile și să simți că te reconectezi cu natura.  Denumirea acestei rezervații este legată de râul Nera, care străbate Parcul, dar și de numeroasele izvoare ce formează pârâuri. Pădurile Nerei sunt bătrâne de peste 450 de ani și adăpostesc numeroase specii de animale precum: urși, lupi, pisici sălbatice și chiar râși. Find protejată integral de mai bine de 30 de ani, Rezervația Naturală Izvoarele Nerei reprezintă cea mai întinsă suprafață cu păduri virgine de fag din Uniunea Europeană.

Masivul Cozia

Masivul Cozia este și el unul dintre locurile în care natura nu a suferit niciun fel de intervenție umană. Pădurile de fag de patrimoniu universal din Vâlcea se află în masivul Cozia, respectiv în masivul Munții Căpățânii. Aici întâlnim ecosisteme unice, cu specii impresionante de arbori, de la cele mai mici dimensiuni, până la arborii colosali care au acum până la 50 de metri înălțime și cel puțin 2 metri diametru. Din punct de vedere al valorii genetice și al biodiversității, pădurile virgine de fag sunt vitale, deoarece produc o mai mare cantitate de oxigen fată de alți arbori.

Codrul Secular Slătioara

Codrul Secular Slătioara situat în zona pădurilor de molid a Carpaților Orientali, pe versantul estic al Masivul Rarău este a doua pădure de rășinoase din Europa. Natura își urmează aici cursul firesc. Copacii ajung atât de bătrani încât odată ce se descompun devin hrană pentru generațiile viitoare, iar asta face ca ecosistemul să se perpetueze. Codrul este rezultatul unei evoluții naturale de mii de ani. Datorită acestei particularități, în zonă se vorbește chiar despre o așa numită ”civilizație a lemnului” și, poate tocmai de aceea, rezervația este denumită și ”Catedrala de lemn a Rarăului”.

La doar 30 de minute de Codrul Secular Slătioara se află Pensiunea Daiana. Aici vei găsi confortul din mijlocul naturii. Travelminit te invită să descoperi toate aceste bogății ale României, unice în Europa și nu numai.