Românii se mândresc cu o moștenire bogată de tradiții, astfel încât fiecare sărbătoare este însoțită de obiceiuri transmise cu grijă din generație în generație, păstrate cu sfințenie și în prezent. Noi le-am adunat pe cele mai interesante și am creat
Tag: Bucovina
Am încheiat Winter Sale, însă nu trebuie să îți faci griji, căci continuăm cu reduceri de până la 34% la unitățile de cazare din toată țara! Așa că nu mai aștepta și rezervă următoarea vacanță în România în cadrul campaniei
Dacă ești în căutarea unei destinații pline de culoare, istorie și tradiție îți propunem un sejur în Bucovina. Multiculturalitatea și relieful divers sunt doar câteva aspecte care o recomandă drept un loc de vis, care nu trebuie să lipsească din
Nu este un secret faptul că țara noastră se mândrește cu unele dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Europa, iar Maramureș și Bucovina sunt exemple vii în acest sens, fiind împânzite de construcții surprinzătoare, în cadre naturale de
Întoarce-te la rădăcini toamna aceasta și alege o unitate de cazare în stil tradițional, astfel încât să te simți ca acum odinioară. Am pregătit pentru tine 4 unități de cazare din portofoliul nostru care te vor duce cu gândul la
Travelminit prezinta cele mai bune destinatii traditionale pentru mini-vacanta de 1 Decembrie: Maramures, Bucovina, Satele de lângă Brasov si Valea Prahovei
Travelminit iti prezinta 4 destinatii pentru o vacanta rustica in Maramures si Bucovina: satul Breb, Valea Vaserului, Sighetu Marmatiei, celebrele biserici.
Travelminit iti prezinta unele dintre cele mai frumoase manastiri din Bucovina: Dragomirna, Putna, Voronet, Moldovita si Sucevița.
Bucovina are surprize speciale pentru turiștii curioși: începând de la istorie, legende și cultură, până la zona geografică și peisajele uluitoare, dar și gazdele calde și foarte primitoare. Există o mulțime de motive pentru a vizita Bucovina: dacă iubești istoria
Îți venim în ajutor cu 5 rețete tradiționale din Bucovina care să îți satisfacă papilele gustative și pe care le poți face singur.