5 locuri de vizitat la 2 ore de Cluj

Sursa foto: Stock Content/Shutterstock.com

Cluj este unul dintre cele mai pline de viață orașe din țară. Supranumit și ”Orașul evenimentelor”, este locul cu cea mai mare vitalitate culturală urbană din România, potrivit Centrului de Consultanță și Cercetare în Domeniul Culturii. Aici, an de an au loc festivaluri renumite la nivel internațional, precum Electric Castle, Untold, TIFF și Jazz in the Park, care au devenit adevărate embleme locale, aducând an de an sute de mii de turiști. 

Dacă ești din Cluj, cu siguranță ai făcut o plimbare pe la Cetățuie, ai vizitat Bastionul Croitorilor și ai servit o cafea în Piața Muzeului. Iată 5 locuri aflate la maximum 2 ore de Cluj care merită vizitate, pentru când ți se face dor de o escapadă din oraș:

  1. Rimetea
Sursa foto: Melinda Nagy/Shutterstock.com

Aflată la doar 57 de kilometri de Cluj, localitatea Rimetea din județul Alba e musai de vizitat. Ce poți găsi aici din abundență? Istorie, arhitectură specifică locului, dar și peisaje care-ți taie respirația.

Localitatea Rimetea era cunoscută până în 1960 drept Trascău, ulterior a luat numele de Torocko, iar astăzi poartă numele de Rimetea, locul unde liniștea și relaxarea sunt la ele acasă. 

Aici, localnicii se mândresc cu faptul că soarele răsare de două ori, din primăvară, când păstorii pleacă pe munte cu animalele și până în septembrie. Cum e posibil acest lucru? Dimineața masivul păstrează umbra asupra satului, deși afară e lumină, iar mai târziu, când se înalță spre cer, ”răsare” și în Rimetea, ieșind de după Piatra Secuiului.

Măiestria meșterilor populari din Rimetea farmecă fiecare vizitator, iar calmitatea localnicilor devine molipsitoare. Timpul parcă se oprește în loc, iar fiecare pisică întinsă la soare pe câte o bancă îți reamintește că e timpul să iei o pauză de la griji.

Cazare în Rimetea găsești aici! 

  1. Sălciua
Sursa foto: MOIAN ADRIAN/Shutterstock.com

Un alt loc plin de peisaje impresionante la fiecare pas este Sălciua. La fel ca Rimetea, Sălciua este situată în județul Alba, la aproximativ 80 de kilometri de Cluj-Napoca, între munții Trascăului și Muntele Mare. Comuna este înconjurată de rezervații naturale, cascade, peșteri și păduri semețe și este alcătuită din mai multe sate: Sălciua de Sus, Sălciua de Jos, Valea Largă, Dealul Caselor, Sub Piatră și Dumești.

Traseul pornește din Sălciua de Jos, un sat plin de piscuri verzi și case tradiționale, continuă către Dumești, unde vara întâlnești ciobanii cu turmele de oi pe dealuri. Ușor, drumul începe să ia altitudine și poți privi din loc în loc panorame pitorești asupra celor două sate. Curând, ajungi la marginea Rezervației Vânătările Ponorului, unde se intersectează câteva trasee turistice din zonă. Aici poți începe o drumeție de câteva ore printre tufe de fragi, până pe platoul Bedeleului. 

Pe tot drumul ți se ivesc în cale dealuri verzi pline de narcise. La un moment dat, dai de apele Văii Poienii, un șir întreg de cascade de aproximativ 70-80 de metri înălțime, unde cei mai aventuroși turiști se pot încumeta la o tură de alpinism.

Pentru cazare în împrejurimi, poți da click aici

  1. Tarnița
Sursa foto: Oligo22/Shutterstock.com

Situat în Munții Gilăului, pe cursul inferior al Someșului Cald, la circa 30 de kilometri vest de Cluj-Napoca, într-o pitorească zonă montană împădurită între comunele Râșca, Mărișel si Gilău, lacul Tarnița atrage anual turiști din toate colțurile țării.

Lacul Tarnița are o suprafață de aproximativ 215 ha, o adâncime maximă de peste 70 de metri și lungime de 8 kilometri și este una dintre cele mai apreciate atracții turistice din județul Cluj. Aici, turiștii se pot bucura de sesiuni de pescuit, înot sau simple plimbări cu barca. 

Lacul este mărginit de un baraj de acumulare, construit în 1974, cu scopul de a produce energie electrică. Forma acestuia este asemănătoare cu cea a unui arc, iar seara, acest baraj devine o atracție în sine, formând un contrast spectaculos între întunericul pădurii și lumina provenită de la baraj. 

Click aici pentru unități de cazare în împrejurimi!

  1. Salina Turda
Sursa foto: Xseon/Shutterstock.com

Dacă ajungi în Cluj, trebuie neapărat să faci un drum și până la Salina Turda. Drumul nu e lung, sunt doar 31 de kilometri, iar locul merită vizitat.

Salina Turda a fost fondată pe vremea Imperiului Roman și a fost exploatată sute de ani de austrieci, maghiari și români. Primul document care a atestat existența acestui loc este din 1271, un document emis de cancelaria maghiară. Astăzi, Salina este unul dintre cele mai vizitate locuri din județul Cluj, fiind o atracție pentru toate vârstele. 

Prețul unui bilet pentru adulți este de 40 de lei, pensionarii, elevii și studenții plătesc 20 de lei, iar copiii sub 3 ani se bucură de intrare gratuită.

Printre elementele atractive ale salinei se numără Galeria Franz Josef, vechea intrare, cu o lungime de 917 metri, Sala Ecourilor sau Mina Iosif, un loc celebru pentru acustica sa puternică. Orice sunet poate fi reprodus de până la 20 de ecouri. De asemenea, Mina Terezia este poate cel mai fotografiat loc din întreaga salină, dar nu mulți știu că este și cea mai veche mină. Exploatarea sării a început aici în anul 1690. În această sală se pot închiria bărci pentru o plimbare pe lac.

Pentru cazare în Turda, accesează acest link

  1. Laguna Albastră
Sursa foto: Iulius Agency/Shutterstock.com

O vizită în județul Cluj nu este completă fără o plimbare până la Laguna Albastră. Locul este situat la 30 de kilometri de Cluj-Napoca și este format pe locul unei foste mine de argilă (caolin), de aici provenind și culoarea apei, adeseori asemănată cu cea a Mării Mediterane. 

Laguna Albastră este cunoscut drept ”cel mai albastru lac din țară”, iar an de an acest loc atrage mii de turiști curioși să vadă dacă acele nuanțe intense sunt reale. Vara, apa din lagună atinge chiar și 25 de grade Celsius, iar acest loc devine perfect pentru scăldat. 

În plus, nisipul care împrejmuiește Laguna este unul extrem de fin, amintindu-ți la fiecare pas de o plajă reală. 
Pentru cazare, accesează acest link!