Unul dintre locurile ascunse de ochiul curios al turistului este lacul Oașa, un veritabil paradis situat în inima munților la o altitudine de peste 1200 de metri.
Author Archives: Travelminit.ro
Târgu Mureș este un oraș care păstrează încă aerul medieval, datorită clădirilor sale, adevărate bijuterii arhitecturale.
Cluj-Napoca are câteva „bijuterii” arhitecturale pe care turiștii nu se satură să le admire. Este vorba despre câteva clădiri care impresionează prin dimensiunile lor, chiar dacă nu sunt tocmai ca zgârie-norii din New York sau Dubai.
Detalii despre satul Rimetea. Ce putem vizita in zona Rimetea si cum putem ajunge in satul Rimetea. Sugestii de cazare in satul Rimetea.
Sezonul estival al acestui an ne oferă liber la experiențe, distracție și zile de bucurie. Evenimentele culturale, sportive și muzicale revin, iar Travelminit a pregătit o trecere în revistă a celor mai importante festivaluri din România din aceasta vară.
1 iunie – Ziua Copilului este un prilej de bucurie pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru adulți. Descoperă ce activități poți face alături de cei mici în această perioadă.
După o perioadă complicată, avem în sfârșit o veste bună! Platforma Travelminit.ro a câștigat Best Digital Initiative for Inspiring Romanian Tourism în cadrul TopHotel Awards!
Dacă îți dorești să te răcorești vara acesta, la o piscină, la munte ori la mare, ți-am pregătit, mai jos, o selecție de cazări cu piscină pentru cei care vor să guste vara din plin.
Detalii despre Gura Portitei. Cum ajungem la Gura Portitei, cu barca sau cu masina. Unde sa ne cazam la Gura Portitei. Mancare si agrement la Gura Portitei.
Țara Făgărașului este un loc care încă mai păstrează aerul anilor din urmă, cu ulițe neatinse de vremuri, cu sate străvechi, unde timpul chiar stă în loc și unde, parcă, ai vrea să mai rămâi.